Viorel Ștefan, ministrul Finanțelor Publice: Fondurile europene au fost un eșec total în anul 2016

 

Fondurile europene au fost un eșec total în anul 2016, dar avem garanția că 2017 va însemna intrarea a 21 de miliarde de lei din fonduri europene, atât pe proiectele fazate din exercițiul financiar precedent, cât și din încasările exercițiului curent, a declarat, sâmbătă, la Antena 3, ministrul Finanțelor Publice, Viorel Ștefan.

Fonduri europene2Fondurile europene au fost un eșec total în 2016. Aseară, pe la ora 23:00, am avut o discuție la Ministerul Dezvoltării și al Fondurilor Europene și toată lumea era foarte mulțumită de concluzia la care ajunseseră. Dânșii au garanția că anul 2017 va însemna 21 de miliarde de lei fonduri intrate de la Uniunea Europeană pe programele europene, vizând atât proiectele fazate din exercițiul financiar precedent, cât și încasări din exercițiul curent pe fonduri europene. Sunt două surse foarte importante pe care mizăm în construcția acestui buget și vom fi foarte riguroși în urmărirea lor în execuție”, a precizat Ștefan.

Pe de altă parte, șeful de Finanțe a afirmat că din punct de vedere al creșterii ratei de colectare, care este o altă sursă importantă ce trebuie valorificată, au fost luate deja măsuri la nivelul ANAF, una dintre acestea fiind anularea „controversatului” formular 088 referitor la înregistrarea în scopuri de TVA a firmelor, potrivit agerpres.ro

Cuvinte cheie: , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie