Din 15 ianuarie începe perioada soldărilor de iarnă. Ce produse pot fi găsite la reduceri
Între datele de 15 ianuarie şi 15 aprilie din fiecare an, comercianţii care au notificat autorităţile pot să-şi lichideze stocurile cu articole specifice sezonului rece, astfel că practică reduceri substanţiale numite generic „soldări de iarnă”.
Pe lângă promoţiile şi reducerile practicate în general în această perioadă, comercianţii mai au la dispoziţie, începând din 15 ianuarie, o nouă metodă de accelerare a vânzărilor: soldarea. Aceasta este o metodă de lichidare a stocurilor cu articole de iarnă (în special mănuşi, fulare, căciuli, paltoane, încălţăminte, dar şi echipament sportiv), clienţii magazinelor cu astfel de produse fiind aşteptaţi cu reduceri masive de preţuri.
Potrivit legislaţiei în vigoare, pot fi supuse operaţiunilor de soldare numai produsele nealimentare a căror desfacere are caracter sezonier . În cazul de faţă, este vorba despre articole care sunt utile doar iarna. În această categorie se încadrează grupe de produse cum ar fi (dar fără a se limita la): confecţii inclusiv blănărie, pielărie, produse de marochinărie şi galanterie, tricotaje, ţesături, încălţăminte, articole sport-turism, unele cosmetice, aparate de încălzire şi climatizare, ventilatoare, precum şi alte produse similare, scrie mediafax.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!