Iordache (MJ): Am hotărât să înființăm o comisie interministerială care să se ocupe de proiecte de lege și modificări legislative

 

Ministrul Justiției, Florin Iordache, a anunțat, luni, că în cadrul discuțiilor avute cu șefii instituțiilor din subordinea MJ – printre care procurorul general, Augustin Lazăr, procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, și procurorul șef DIICOT, Daniel Horodniceanu – s-a decis înființarea unei comisii interministeriale care să se ocupe de proiecte de lege și modificări legislative.
comisie alegeriEl a precizat că printre teme abordate s-au aflat construcția bugetului pe 2017 pentru instituțiile din subordinea Ministerului Justiției, proiecte și modificări legislative.

S-a constatat și au constatat și dumnealor că în activitatea curentă foarte multe legi sunt controversate, au prevederi diferite în legi diferite. Am hotărât să înființăm o comise interministerială — cu reprezentanți ai Parchetul General, ai CSM, ai Ministerului de Justiție și ai Înaltei Curți, cu reprezentanți ai Ministerului de Finanțe, ai mediului academic—, astfel încât (…) orice cetățean în momentul în care citește o lege să știe, în primul rând, cum să o aplice. (…) Există prevederi care sunt neconforme și contradictorii. Într-o perioadă cât mai scurtă să modificăm aceste lucruri”, a spus Florin Iordache.

De asemenea, legile justiției adoptate de vechiul CSM au fost un subiect, a adăugat Iordache, potrivit agerpres.ro

Cuvinte cheie: , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie