Angela Merkel: Marea Britanie riscă să piardă accesul la piaţa UE după Brexit
Marea Britanie nu va putea opta în mod selectiv pentru aplicarea unor drepturi după ieşirea din Uniunea Europeană, afirmă cancelarul Germaniei, Angela Merkel, avertizând că Londra riscă să piardă accesul la piaţa comunitară.
”Negocierile Marii Britanii cu UE pe tema Brexit nu se pot baza pe o abordare selectivă„, a atras atenţia Angela Merkel, citată de site-ul agenţiei Reuters.
„Pe de altă parte, trebuie să transmitem clar că accesul la piaţa unică poate fi posibil doar prin respectarea celor patru libertăţi fundamentale. Altfel, va trebui să impunem limite privind accesul”, a atras atenţia Angela Merkel.
Uniunea Europeană funcţionează prin respectarea liberei circulaţii a persoanelor, bunurilor, capitalului şi serviciilor.
Premierul britanic, Theresa May, a dat asigurări luni că un aşa-numit „Brexit dur” nu este inevitabil, în încercarea de a clarifica afirmaţii făcute duminică, ce au atras critici dure şi au condus la scăderea valorii lirei sterline. Duminică, Theresa May sugerase că Marea Britanie nu va putea păstra „părţi” ale relaţiei cu Uniunea Europeană, potrivit mediafax.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!