«Quo vadis, Domine ?» („ÎNCOTRO, DOAMNE?”)
«Quo vadis, Domine ?» („ÎNCOTRO, DOAMNE?”) este titlul unui roman de succes şi „cheia” unei decizii luate întrun moment în care nu ştii ce să faci.
«Quo vadis, Domine ?» („ÎNCOTRO, DOAMNE?”) este întrebarea retorică adresată de Sfântul Petru lui Iisus Hristos pe care îl întâlnește când pleacă din Roma, dar şi o intrebare despre starea medierii în România în zilele noastre.
Dar sa vedem cum stăm:
1. Ca stare de fapt recunoscută de toată lumea: medierea nu funcţionează (poate pe ici, pe colo, mai apare câte o mediere în penal, o ceartă între vecini sau un partaj la divorţ, sporadic şi fără posibilitatea de a vorbi de ceva coerent şi permanent).
Perspectivele nu sunt nici ele favorabile, percepţia generală fiind că medierea este „neconstituţională” şi nu prea utilă (să nu uităm că încă mai organizăm, după 10 ani de la apariţia legii, mese rotunde despre ce este medierea!)
Mai mult apatia este vizibilă şi la nivelul organizării de evenimente (nu se mai fac cursuri de formare iniţială, de formare continuă, nu se mai organizează conferinţe – oricum nu ar mai participa nimeni).
2. Mediatorii sunt nemultumiti (nu putem vorbi de un număr concret, deoarece nu ştim câţi mediatori sunt în acest moment „inca” autorizaţi şi cu taxele plătite la zi şi, mai ales, nu ştim câţi dintre aceştia chiar practică medierea, o mare parte fiind de fapt întâi avocaţi sau notari şi, eventual, mediatori, iar tabloul mediatorilor nu mai este actualizat de ceva vreme – chiar dacă acest lucru era obligaţia CdM. Cifrele vehiculate în presă 10.000-12.000 de mediatori sunt clar nereale, cum la fel de fals este şi numărul de mediatori care apar în tablou de 6.000 de mediatori).
Această nemulţumire evidentă începe să se manifeste din ce în ce mai activ: proteste, cereri de demisie, refuzul de a mai plăti taxe, cererea de alegeri anticipate pentru un nou CdM, comentarii pe Facebook, etc.
Binenţeles, ca în orice situaţie, există şi persoane mulţumite de ce se întâmplă acum în mediere (formatori, cei care aşteaptă încă beneficiile promise la alegeri de actualii conducători ai CdM – indemnizaţii, participarea la proiecte gen POCA, etc.) sau care stau în expectativă, neştiind în ce direcţie să o apuce (să se suspende sau să mai rămână în profesie) şi cele care nu au curajul de a lua o decizie de frică să nu supere pe cineva fie din cadrul CdM (plecând de la promisiunile „aleşilor” că o să treacă legea cu obligativitatea şi titlul executoriu) fie din cadrul celor care au curajul de a protesta (chiar cu riscul unor acţiuni disciplinare, pentru fapte mai mult sau mai puţin reale).
3. Membrii Consiliul de Mediere (CdM) sunt şi ei întro situaţie „ingrată”, pe de o parte consideră că au realizat ceva în acest mandat (să nu uităm că majoritatea sunt la al doilea sau al treilea mandat, deoarece a fost scoasă limitarea normală şi firească la 2 mandate, lucru care poate da naştere la abuzuri): publicarea pe site a proceselor verbale, transmiterea live a şedinţelor CdM (lucru altădată de neconceput), semnarea de protocoale (e drept nefuncţionale), organizarea teritorială a profesiei (e drept cam ineficientă, mai ales că marea majoritate a preşedinţilor structurilor locale sunt inexistenţi, iar o parte din aceştia şi-au dat demisia, în locul lor fiind numite persoane apropiate de CdM, fără să fie întrebaţi mediatorii, ai căror „reprezentanţi” locali sunt teoretic – deoarece practic ei au un contract de mandat care îi face loiali mai mult CdM decât mediatoriilor pe care îi reprezintă), scăderea puterii fostelor organizaţii profesionale (mari consumatoare de taxe şi cam atât, care, de altfel, au dispărut aproape cu totul din „peisajul” medierii, cu mici excepţii, precum UCMR condusă de Preşedintele CdM) şi, mai ales modificarea legii medierii (punctul forte al campaniei lor, care a trecut nesperat prin Senat, dar a rămas blocată la Camera Deputaţiilor.
Modificarea legii este esenţială deoarece fără o lege modificată care să prevadă organizarea teritorială făcută de CdM, obligativitatea medierii si titlul executoriu sau obligaţia de a plăti taxe profesionale, ştiu că nu mai au nici o şansă să îşi continue mandatul).
Pe de altă parte bugetul CdM a scăzut extrem de mult şi deficitul creşte cu fiecare indemnizaţie pe care aceştia o încasează în continuare, formarea iniţială nu mai merge (şi pentru multi dintre cei aleşi a fost principala sursă de venit, mai ales că era organizată numai de „şcolile de formare” acreditate de CdM şi numai cu formatorii acreditaţi de CdM, situaţie relativ bizară deoarece formarea este o piaţă liberă, iar în majoritatea situaţiilor universităţile au un statut superior, datorită dotărilor materiale şi a pregătirii superioare a cadrelor didactice care predau în învăţământul superior acreditat), iar formarea continuă este inexistentă (chiar dacă este arătat ca o sperietoare Institutul de formare continuă a mediatorilor – la care vor presta tot aceiaşi formatori din CdM şi nimeni din afară şi cu atât mai puţin, profesori universitari – văzuţi de altfel extrem de prost de aceiaşi formatori, fiindcă, susţin aceştia, profesorii universitari nu au experienţa formatorilor).
Mai mult există anchete penale în legătură cu falsificarea alegeriilor (extrem de prost organizate), iar puţinul sprijin pollitic pe care îl aveau începe să dispară (vezi Alina Gorghiu care nici nu îşi mai aminteşte că este mediator, domnul senator Cordoş – un apropiat al mediatorilor, candidează la un alt partid si nu se ştie dacă mai intră în Parlament, etc).
De asemenea informaţiile din spaţiul public sunt devastatoare pentru unii dintre ei (au fost daţi afară din avocatură/învăţământ pentru neplata taxelor sau ca sancţiune pentru încălcări ale eticii incompatibile cu buna reputaţie pe care o presupune ocuparea funcţiei de membru al CdM, etc.) şi, în mod normal ar trebui să atragă demisia de onoare a acestora.
Mai mult stilul autoritar de conducere al Preşedintelui CdM nu este văzut de toată lumea ca fiind benefic pentru mediere (practic în toate situaţiile apar numai 2-3 membrii ai CdM, iar toate deciziile/comunicatele sunt luate/semnate numai de preşedintele CdM), mai ales în contextul în care marea majoritate a membrilor CdM nu sunt (aproape) deloc vizibili, ca să nu mai vorbim de prezenţa (aproape) inexistentă a membrilor supleanţi.
Ca să nu mai zicem că se apropie şi termenul la care unii aleşi susţineau (printro declaraţie notarială chiar) că îşi vor da demisia (e drept nu toţi au avut curajul să facă o astfel de promisiune).
În plus noul an care vine aduce noi şi noi provocări legate de realizarea bugetului (fără surse certe), o contestare tot mai mare de la un număr din ce în ce mai mare de mediatori, precum şi presiunea legată de publicarea Tabloului mediatorilor (actualizat, cu numărul real de membrii ceea ce deschide o reală cutie a Pandorei, deoarece numărul mic de mediatori activi cu taxele plătite poate duce la o acţiune legală de revocare a CdM şi la pierderea oricărei şanse de a mai accesa proiecte), apariţia unor noi discuţii legate de indemnizaţiile încasate (pănă acum susţineau că aşa au fost prevăzute în bugetul de anul acesta), organizarea unei Conferinţe Naţionale reale (nu formale cu oameni aleşi ca să nu aibă opinii) şi discuţia poate continua, mai ales că dacă legea nu trece de Camera Deputaţilor (for decizional) medierea chiar este îngropată (si aici e o adevărată dilemă, dacă nu forţează să treacă legea mai repede riscă ca legea să rămână o amintire şi ei fără buget – dar pot folosi această situaţie ca o armă de şantaj: „vreţi să treacă legea tăceţi din gură” şi ca o oprtunitate de a mai reporni un pic formarea pe baza promisiunilor, pe când dacă forţează şi legea nu trece e şi mai rău.
Cu precizarea că nici trecerea legii nu garantează că vor exista automat medieri, ci numai că, teoretic, pentru o perioadă va reporni formarea şi poate să apară o mai bună vizibilitate a medierii şi a mediatorilor (ceea ce, la final, teoretic, va duce totuşi şi la apariţia medieriilor).
Cu toate acestea o nouă decizie de neconstituţionalitate (posibilă, mai ales datorită lipsei unei colaborarii reale cu jurişti profesionişti – lucru vizbil şi din opoziţia Ministerului Justiţiei şi a punctelor de vedere ale Guvernului şi ale Comisiiilor juridice ale Senatului – iniţial, şi ale Camerei Deputaţilor, dar şi a unei consultări reale a mediatorilor) va fi devastatoare pentru mediere.
Şi atunci «Quo vadis, Domine ?» („ÎNCOTRO, DOAMNE?”)
Prof. univ. dr. Dragoş Rădulescu, mediator
Distribuie
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!