Leonard Bărăscu (SANITAS): Greva din sănătate continuă până la votul în plen a amendamentelor la Ordonanța 20/2016

 

Greva din sănătate continuă și marți, de la ora 8,00, până la votul în plen a amendamentelor agreate de sindicatele din domeniu la Ordonanța 20/2016, chiar dacă acestea au fost adoptate de deputații din comisiile de buget și muncă, a anunțat Leonard Bărăscu, lider al Federației Sanitas.
sindicat sanitasDeputații celor două comisii au dezbătut, luni, într-o ședință maraton, proiectul de lege privind aprobarea ordonanței 20/2016 pentru modificarea și completarea actului normativ referitor la salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Majoritatea amendamentelor aduse de PSD și de sindicate au fost adoptate, mai ales după ce deputații PNL au părăsit sala.

Am făcut un prim pas, ăsta e un lucru extrem de important. Mulțumim colegilor din comisii care au votat aceste amendamente. Sunt amendamente pe care Federația Sanitas le-a propus pentru ceilalți colegi. În sfârșit, cei omiși din această ordonanță se regăsesc — este vorba de personalul TESA, de cei din administrația școlară, din creșe, este vorba de funcționarii publici și nu în ultimul rând este vorba de asistența socială, unde impactul este mai mare. (…) Nu ne îmbătăm cu apă rece, de-abia mâine de dimineață, după ce va trece de plen, vom vedea despre ce este vorba. Domnul ministru și nu numai, și Guvernul, în momentul în care noi eram aici au transmis (…) că greva este ilegală. Nu, nu este ilegală și ministerul și guvernul nu pot să fie judecători. Atunci când un judecător ne va spune că această grevă este ilegală noi ne vom supune și o vom opri”, a spus Bărăscu la finalul ședinței comisiilor., potrivit agerpres.ro

Cuvinte cheie: , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie