Legea insolvenței persoanelor fizice intră în vigoare, dar e inutilă… deocamdată
Legea insolvenței persoanelor fizice va întra în vigoare de pe 1 noiembrie, dar aceasta nu poate fi aplicată pentru că încă nu au fost aprobate normele metodologice de aplicare ale legii. Mai mult, nici comisiile de insolvență care trebuie să primească și să aprobe sau nu cererile de insolvență nu au fost constituite.
Legea care ar fi trebuit să ajute românii cu datorii a fost devansată cu două luni, din motive electorale, aceasta trebuind să intre în vigoare la 1 ianuarie 2017.
„De la 1 noiembrie românii sufocați de datorii vor beneficia de un instrument legal, modern, prin care au o șansă reală de ieșire din impas și redresare financiară. Încă din luna decembrie a anului trecut am susținut că această ordonanță dată în preajma Crăciunului a fost o greșeală și sper ca măcar în al doisprezecelea ceas Guvernul să pună în aplicare o lege care vine în sprijinul românilor aflați în necaz financiar”, declara inițiatorul legii, deputatul Ana Birchall.
Reprezentanții ANPC, care ar trebui să și implementeze legea falimentului personal, încă nu au reușit să angajeze cele câteva sute de persoane de care este nevoie pentru crearea comisiilor și asta pentru că nu au la dispoziție fondurile necesare.
Legea insolvenței persoanelor fizice vina ca o completare la celelalte două legi care au fost date în ultimele luni, legi care sprijină clienții băncilor depășiți de datorii, legea conversiei creditelor și legea dării în plată, scrie libertatea.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!