Președintele Klaus Iohannis: ” A dispărut o legislație caducă”
Președintele Klaus Iohannis a afirmat, vineri, că prin decretul de anulare a acordurilor de protejare a investițiilor încheiate de România cu state ale Uniunii Europene înainte de aderarea la această structură a dispărut o legislație care era caducă, fiind înlocuită între timp cu legislația europeană.
„Se anulează tratate care sunt caduce, așa se numește în limba română, fiindcă au fost înlocuite prin alte reguli ale Uniunii Europene, și nu se anulează niciun fel de tratat pe fond, pentru a rezolva o problemă concretă. Ceea ce a apărut în unele publicații prost informate sau prost intenționate nu se verifică deloc în realitate. A fost anulat un tratat fiindcă el a devenit caduc, datorită faptului că suntem noi, România, membru cu drepturi depline în Uniunea Europeană și aceste chestiuni sunt reglementate prin alte acte normative europene. Poate să stea toată lumea liniștită, nu s-a făcut niciun abuz, nu s-a anulat o legislație fiindcă vrem să rezolvăm ceva punctual, ci a dispărut o legislație caducă, lucru care de fapt a fost semnalat de mai multă vreme deja de către Comisia Europeană”, a declarat Iohannis la Câmpulung Muscel.
Președintele a respins, totodată, speculațiile potrivit cărora decretul de anulare a respectivelor acorduri, încheiate de România înainte de aderarea la UE, nu are legătură cu notificarea făcută de o entitate bancară cu capital austriac pe tema legii dării în plată, informeaza agerpres.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!