Horia Ciorcila, presedintele BT: „Nici politicienii nu au despre ce să discute atunci când merg în străinătate dacă nu reprezintă o economie puternică“
Susţinerea autorităţilor este esenţială, au spus antreprenorii şi bancherii prezenţi la Cluj în cadrul evenimentului Capitalul privat românesc – o şansă pentru dezvoltarea economică a României“, organizat de ZF şi Banca Transilvania.
Despre nevoia implicării statului pentru sprijinirea antreprenorilor a vorbit şi Horia Ciorcilă, preşedintele Băncii Transilvania, care a spus că statul trebuie să „pedaleze“ în urma firmelor private şi să le sprijine prin dezvoltarea infrastructurii de orice tip, fie că este de educaţie, de transport sau sanitară şi să ajute la reducerea birocraţiei.
„Încercăm să găsim companii care pot să crească. Am avut şi experienţe neplăcute, dar am învăţat şi învăţăm atât din reuşitele partenerilor, cât şi din eşecurile lor. (…) Foarte important este că din cele 470.000 de IMM-uri din România multe au ajuns sau vor ajunge de la stadiul de IMM la companii mari şi trebuie să meargă la Bursă sau să atragă investitori pentru a se dezvolta. Este bine să ai companii mici, pentru că ţin economia sănătoasă, însă o ţară nu contează în lumea globalizată fără forţă economică, iar pentru asta trebuie să existe şi companii mari puternice. Nici politicienii nu au despre ce să discute atunci când merg în străinătate dacă nu reprezintă o economie puternică“, a spus Horia Ciorcilă.
El a mai spus că rolul multinaţionalelor şi al capitalului străin în ultimii 10- 15 ani a fost „excepţional“, pentru că au adus capital, know how şi branduri care au schimbat România, însă trebuie să existe un echilibru între capitalul privat autohton şi capitalul străin, scrie zf.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!