Liderii europeni se opun majorării capitalului bancar
Criza financiară globală, în urma căreia mari bănci internaţionale au avut nevoie de ajutorul guvernelor pentru a supravieţui, a condus la demolarea mitului conform căruia instituţiile financiare pot să administreze ris¬curile pe care şi le-au asumat.
La nivel naţional, mai ales în Europa, cadrul de evaluare şi administrare a riscului a fost construit pe baza acordurilor de capital publicate de Comitetul Basel din cadrul BIS (Bank for International Settlements).
Primul acord pentru adecvarea capitalului bancar în funcţie de risc, Basel I, a fost publicat în 1988 şi a intrat în vigoare pentru băncile din ţările membre ale G10 în 1992. Atunci accentul s-a pus pe riscul de credit, iar activele bancare au fost împărţite în cinci clase de risc, cărora le-au fost alocate ponderi de risc de 0% (numerarul, aurul sau obligaţiunile emise de guvernele ţărilor unde băncile îşi desfăşurau activitatea), 20% (titluri securitizate de tipul obligaţiunilor ipotecare cu rating AAA), 50% (obligaţiuni municipale, credite ipotecare rezidenţiale) şi 100% (majoritatea creditelor acordate companiilor).
Rata minimă de adecvare a capitalului, calculată ca raport între capital şi activele ponderate la risc, a fost stabilită la 8%.
Următorul acord, Basel II, a pornit de la premisa că băncile pot să evalueze mai bine riscul şi a creat un cadru mult mai flexibil de calculare a activelor ponderate la risc, inclusiv pe baza unor modele interne ale instituţiilor financiare.
Rata minimă de adecvare a capitalului a rămas la 8%, însă aceasta putea fi atinsă mult mai uşor, prin manipularea datelor şi ipotezelor din modele de risc.
Astfel autorităţile de reglementare şi supraveghere au creat motivaţia pentru asumarea de către bănci a unor riscuri prea puţin înţelese, după cum a dovedit „examenul” realităţii reprezentat de criza financiară globală.
După faza acută a crizei, Comitetul Basel (BCBS) a trecut, din nou, la masa de proiectare pentru „îmbunătăţirea” Acordului Basel II. Una dintre primele modificări a fost introducerea unui prag minim pentru gradul de leverage (n.a. leverage ratio, raportul dintre capitalul total şi activele totale), indicator unde nu sunt luate în considerare activele ponderate la risc.
Motivul? Autorităţile de supraveghere au constatat că ponderile de risc, pentru acelaşi tip de expunere, înregistrează variaţii puternice la nivelul marilor bănci internaţionale, în condiţiile în care acestea au primit aprobarea pentru utilizarea modelelor interne.
În urma acestor „inginerii” financiare, necesarul de capital a rămas neschimbat sau chiar a scăzut, pe fondul expansiunii bilanţurilor. Din păcate pentru bănci, criza nu a ştiut să facă diferenţa dintre active şi active ponderate la risc atunci când a lovit, iar „capitalizarea adecvată” s-a dovedit o iluzie extrem de costisitoare.
Pe lângă introducerea în cadrul de reglementare a gradului de leverage, Comitetul Basel a propus şi reformarea substanţială a modului de evaluare a activelor ponderate la risc, prin introducerea unor praguri minime ale ponderilor de risc. În acest fel se urmăreşte „reducerea variabilităţii excesive a activelor ponderate la risc”, după cum se arată într-un comunicat de presă de pe site-ul BIS referitor la stadiul elaborării Basel III.,informeaza bursa.ro
Distribuie
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!