Robotul umanoid NAO a fost prezentat la Transylvania College din Cluj

 

Robotul umanoid NAO a fost prezentat, miercuri, la Transylvania College din Cluj, câtorva sute de elevi clujeni, cu scopul de a-i introduce pe aceștia în tainele roboticii.
NAO este unul dintre cei mai cunoscuți roboți umanoizi, fiind folosit în numeroase școli britanice din Europa pentru facilitarea procesului de predare și pentru creșterea interesului elevilor față de informatică și robotică într-un mod distractiv și interactiv. Tocmai din acest motiv, în cursul zilei de astăzi, Transylvania College a organizat o serie de sesiuni demonstrative la care au participat peste 350 elevi, atât din cadrul școlii, cât și din alte instituții de învățământ. Aceștia au avut șansa de a vedea ce înseamnă programarea sarcinilor unui robot, cum poate fi acesta util în societate și ce oportunități de carieră există în acest domeniu’, se arată într-o informare a organizatorilor evenimentului.

NAORobotul NAO poate să intervină inclusiv în procesul de predare, fapt demonstrat și în cadrul evenimentului de miercuri.

Pentru a le prezenta elevilor de gimnaziu oportunitățile pe care le aduce robotica, reprezentanții Transylvania College au invitat-o pe Alexandra Sugurel, o româncă stabilită în SUA și inginer în domeniul roboticii, în cadrul companiei care l-a proiectat pe NAO. Alexandra este, de asemenea, și membru co-fondator al unei organizații care explorează beneficiile tehnologiei în folosul copiilor cu autism. În acest sens, roboțelul NAO a ajutat copiii în realizarea unei comunicări funcționale, dezvoltarea abilităților de viață independentă și îmbogățirea cunoștințelor cognitive. Experiența de până acum a demonstrat că roboți precum NAO îi inspiră pe copii să participe la cât mai multe cursuri, întrucât întregul proces de programare este unul interactiv și, totodată, distractiv pentru ei’, arată organizatorii.

Transylvania College este singura școală din România acreditată pe curriculum românesc și curriculum Cambridge, iar robotica ocupă un rol important în cadrul instituției clujene, elevii beneficiind și de un laborator specializat, printr-o investiție de 20.000 de euro. De asemenea, anual, Transylvania College organizează RoboCamp, o tabără de vară special dedicată tehnicilor de programare pentru roboți și jocuri video, scrie agerpres.ro

Cuvinte cheie: ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie