Anca Dragu: Guvernul României va prezenta Comisiei Europene, în aprilie 2017, un plan cu privire la adoptarea euro
Guvernul României va prezenta Comisiei Europene, în 2017, un plan cu privire la adoptarea euro, deoarece este o obligație a statelor membre să spună care este poziția lor în legătură cu adoptarea monedei unice, a declarat, marți seară, la Realitatea TV, ministrul Finanțelor Publice, Anca Dragu.
„În aprilie 2017 Guvernul României va prezenta Comisiei Europene, în cadrul programului de convergență, un plan cu privire la adoptarea euro. Este o obligație a statelor membre să spună care este poziția lor vizavi de adoptarea euro. Ar fi fost foarte frumos să putem adopta euro în 2018, când se împlinesc o sută de ani de istorie modernă. Dar așa ceva nu este posibil. Practic trebuie să avem o analiză amplă și cu termene precise și cu măsuri precise, astfel încât economia României să devină flexibilă și să poată să renunțe la propria monedă și să adopte moneda unei zone monetare. Eu personal sunt o susținătoare„, a spus Anca Dragu, scrie agerpres.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!