Bitdefender şi Deloitte au depus din nou cereri pentru ajutor de stat

 

Producătorul de soluţii de secu­ritate IT Bitdefender şi compania de consultanţă Deloitte au depus din nou luna aceasta la Ministerul Finanţelor Publice (MFP) cereri pentru a obţine ajutor de stat pentru proiecte de investiţii care ar urma să genereze aproape 800 de locuri de muncă, conform unui document publicat pe site-ul MFP. Cele două companii au mai aplicat şi în luna iunie la schema de ajutor de stat definită prin HG 332 / 2014, dar cererile au fost respinse. Schema de ajutor de stat are ca obiectiv sprijinirea dezvoltării regionale prin proiecte de investiţii prin care sunt create cel puţin 10 locuri de muncă.

BitdefenderNoua cerere depusă de Bitdefender prevede crearea a 116 locuri de muncă în Iaşi, Cluj, Sibiu, Alba Iulia şi Târgu-Mureş iar valoarea ajutorului de stat solicitat este de 4,58 mil. lei. Cererea depusă în luna iunie prevedea crearea a 182 de locuri de muncă iar valoarea ajutorului de stat solicitat era de 4,88 mil. lei. Proiectul anterior de investiţii prevedea crearea de locuri de muncă şi în Bucureşti. Solicitaţi să ofere detalii, reprezentanţii companiei nu au oferit informaţii suplimentare până la închiderea ediţiei. În luna iunie Florin Talpeş, cofondator şi CEO al Bitdefender, preciza pentru ZF că proiectul de investiţii al com­paniei are în vedere susţinerea vânzărilor pe plan internaţional şi implicarea românilor în proiecte de cercetare „avangardiste“, scrie zf.ro

Cuvinte cheie: , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie