Companiile energetice de stat de pe bursă stau cu un miliard de euro cash în lipsă de idei de investiţii şi de competenţă managerială
Companiile din energie se odihnesc pe perne de cash. Funizorii de echipamente caută protecţie în insolvenţă sau peste graniţe.
Cele mai mari cinci companii energetice listate de stat sau în care statul are în continuare un cuvânt greu de spus aveau la finalul primului semestru 4,39 mld. lei (972 mil. euro) bani cash în conturi, cu 23% mai mult decât la finalul anului trecut, acumularea de lichidităţi fiind în cele mai multe cazuri asociată şi cu o lipsă de creativitate în ceea ce priveşte proiectele de investiţii.
De asemenea, se pune problema inclusiv a competenţei managementului acestor companii, lipsit de ambiţie, în condiţiile în care firme similare din regiune s-au extins puternic, inclusiv în România.
Pe lângă această sumă, Electrica, Transgaz, Transelectrica, Nuclearelectrica, Romgaz, campionii statului din energie pe bursă, mai „ocrotesc“ sume importante în depozite sau obligaţiuni, investiţii stabile, dar care aduc recompense pe măsura riscului asumat.
Romgaz şi Transgaz, companii strategice din domeniul gazelor naturale au la rândul lor poziţii forte pe cash. Problema este că la Romgaz bugetul de investiţii din primul semestru al anului a fost la jumătate faţă de S1 2015, timp în care producţia de gaze a companiei s-a diminuat cu 20%. Romgaz spune însă că şi-a îndeplinit obligaţiile asumate în faţa Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, aşa că nu a mai avut niciun rost să-şi depăşească nivelul stabilit mai ales când oricum consumul scade.
Transgaz şi-a propus pentru anul acesta investiţii de 722 mil. lei, dar a relizat numai 5,23% din buget, birocraţia fiind unul dintre factori.
Între timp, companiile din domeniul echipamentelor şi serviciilor energetice intră pe capete în insolvenţă, ultimul exemplu fiind cel al Prospecţiuni, scrie zf.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!