Raed Arafat: În premieră mondială, NATO va efectua la Târgu Mureș un exercițiu de urgențe civile pe simulare virtuală
Dr. Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență din Ministerul Afacerilor Interne, a anunțat sâmbătă că, în perioada 4 – 7 iulie, în premieră mondială, la Târgu Mureș va avea loc un exercițiu de urgențe civile pe simulare virtuală, sub egida NATO.
„La Târgu Mureș urmează să se desfășoare un exercițiu NATO pe urgențe civile. Este un exercițiu la care vor participa 14 — 15 țări. Nu va fi un exercițiu cu echipamente desfășurate în teren, cu victime simulate, ci o să fie un exercițiu în care va fi folosit simulatorul virtual pe care îl avem la Târgu Mureș. Se lucrează de 6 luni la acest exercițiu, au fost mai multe sesiuni de planificare, din care ultima a fost săptămâna aceasta și s-a încheiat ieri. Au participat de la NATO, de la Bruxelles, au participat de la IGSU, colegi de la mai multe Unități de Primiri Urgențe și SMURD din țară și reprezentanții companiei care au făcut, în urmă cu circa 3 ani, acest simulator virtual pentru situații de urgență. (…) În acest mod, după cum spun colegii noștri de la NATO, nu a fost făcut nicăieri în lume un exercițiu de urgențe civile sub egida NATO pe simulare virtuală. Deci este o premieră pe care inclusiv ei o testează, să vadă cât de eficientă este„, a explicat, la Târgu Mureș, dr. Raed Arafat, scrie agerpres.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!