OUG pentru a putea plăti datoriile TVR la EBU -15 milioane de euro

 

Legislaţia actuală va fi modificată prin OUG, probabil miercuri, astfel încât datoria TVR la EBU acumulată în perioada 2008-2016, şi care se ridică la 17 milioane de franci elveţieni (peste 15 milioane de euro) să poată fi catalogată drept „datorie publică” şi să fie plătită de la bugetul de stat.
tvrLegea va fi schimbată prin ordonanţă de urgenţă, cel mai probabil în şedinţa viitoare a Guvernului, astfel încât cadrul legal să permită catalogarea datoriei TVR la EBU ca fiind o datorie publică. Astfel se va da posibilitate Executivului să o plătească de la bugetul de stat fără a fi considerat ajutor de stat„, au declarat pentru MEDIAFAX surse oficiale.

Proiectul OUG iniţiat de Ministerul Finanţelor nu presupune majorarea fondurilor alocate SRTv

TVR a precizat că proiectul de Ordonanţă de urgenţă (OUG) iniţiat de Ministerul Finanţelor Publice „nu presupune suplimentarea fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru SRTv” – printr-un comunicat de presă remis MEDIAFAX în seara zilei de 7 iunie.
Marţi seară, Serviciul Comunicare al TVR a precizat printr-un comunicat că: „Proiectul de Ordonanţă de urgenţă iniţiat de Ministerul Finanţelor Publice prin care se creează cadrul legal pentru finanţarea din alocaţia bugetară a obligaţiilor financiare pe care Televiziunea Română le are la European Broadcastin Union (EBU) nu presupune suplimentarea fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru SRTv”.

TVR a explicat că din bugetul SRTv pentru 2016, care a fost stabilit anul trecut, Televiziunea Publică poate folosi o parte pentru a plăti datoria catre EBU – „Prin această decizie, cuantumul alocaţiei bugetare destinate SRTv pentru anul în curs, stabilit de Guvern în 2015, nu va fi majorat, dar Televiziunea Publică va avea posibilitatea ca, prin gestionarea riguroasă a banilor alocaţi de la bugetul de stat, să folosească o parte din sumă pentru a plăti obligaţii financiare către EBU”, scrie mediafax.ro

Cuvinte cheie: , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie