Străinii nu mai pot cumpăra pământ la liber
Fermierii români se pare că au reuşit să-i convingă pe guvernanţii de la Bucureşti să schimbe legea care permite vânzarea terenurilor către străini.
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Achim Irimescu, anunţă că Legea 17/2014 privind vânzarea terenurilor agricole urmează a fi modificată astfel încât cetăţenii străini să poată achiziţiona mai greu suprafeţe agricole în România.
“Vom introduce filtre care să asigure că nu ajunge oricum şi la oricine. E clar că sunt vizate persoanele care nu au cetăţenie română. Este o presiune foarte mare din partea producătorilor români, care consideră că vânzarea a condus la înstrăinarea terenurilor şi producătorii români nu mai au ce să lucreze”, a afirmat Irimescu.
Potrivit acestuia, decizia a fost luată în urma unei discuţii cu premierul Dacian Cioloş, iar specialiştii ministerului au termen două săptămâni pentru a finaliza un nou proiect de act normativ care să fie apoi lansat în dezbatere publică, scrie businessmagazin.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!