Diplomele pentru studiile neacreditate efectuate înainte de 2011 vor fi totuşi recunoscute de stat

 

Diplomele obţinute de absolvenţii de studii neautorizate până în 2011 vor fi recunoscute de către Ministerul Educaţiei, potrivit unui proiect de lege care va fi votat în curând de Camera Deputaţilor, ca for decizional.

diplomaÎn forma adoptată de Senat, documentul stabilea că vor beneficia de acte de studii recunoscute doar absolvenţii care, anterior începerii anului universitar 2011-2012, au absolvit programe de studii autorizate şi acreditate sau programe de studii organizate într-o limbă de circulaţie internaţională.

Totuşi, aceste prevederi au fost eliminate la comisii, ceea ce înseamnă că şi absolvenţilor de studii neautorizate, cei mai mulţi de la Universitatea Spiru Haret, le vor fi recunoscute studiile, scrie avocatnet.ro

Cuvinte cheie: , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie