Senatul a adoptat tacit propunerea legislativa pentru interzicerea organizatiilor politice cu caracter comunist
Marti, 29 martie 2016 Senatul a adoptat tacit propunerea legislativa pentru interzicerea organizatiilor politice cu caracter comunist, termenul alocat dezbaterii acestei initiative fiind 23 martie 2016, informeaza agerpres.ro.
Proiectul va fi transmis Camerei Deputatilor pentru dezbatere in calitate de Camera decizionala.
”Scopul acestei interdictii este prevenirea reinstaurarii in Romania a regimului totalitar comunist care a functionat in tara noastra intre anii 1945 si 1989, acesta fiind cel mai criminal regim politic din Europa postbelica — cu un numar de victime situat oficial intre 500.000 si 2.000.000, cifra record daca o raportam la numarul populatiei. Romania este, totodata, singura tara in care s-au inregistrat victime la caderea comunismului: peste 1.000 de morti si peste 3.300 de raniti”, se arata in textul initiativei legislative.
Vezi mai multe AICI
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!