Prevederile ghidului antifumat
Ghidul de aplicare a legii antifumat au fost publicate mierucri,16 martie 2016, pe site-ul Guvernului.
Fumatul este interzis, de joi, în toate spaţiile publice închise, în spaţiile închise de la locul de muncă, în mijloacele de transport în comun şi la locurile de joacă pentru copii. De asemenea, se interzice complet fumatul în unităţile sanitare, de învăţământ, precum şi cele destinate protecţiei şi asistenţei copilului, de stat şi private, se arată în ghidul de aplicare a legii antifumat, publicat miercuri pe site-ul Guvernului.
Astfel, potrivit documentului, nu se va mai fuma în spaţiile închise din toate locurile de muncă, în halele industriale, spaţiile de depozitare, birourile şi camerele, sălile de şedinţă, sălile de consiliu, holurile, coridoarele, toaletele, lifturile, balcoanele închise. De asemenea, nu se va mai putea fuma în „instituţiile publice centrale şi locale sau în unităţi comerciale precum magazine, expoziţii sau târguri în spaţiu închis, centre comerciale, pieţe închise„, scrie mediafax.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!