Director executiv al AJOFM Cluj trimis in judecata de DNA

 

Daniel Don, director executiv al Agentiei Judetene de Ocupare a Fortei de Munca (AJOFM) Cluj a fost trimis in judecata in stare de arest la domiciliu de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie – Serviciul Teritorial Cluj, pentru savarsirea infractiunilor de luare de mita, in forma continuata si fals in declaratii, in forma continuata, informeaza un comunicat al DNA emis luni, 14 martie 2016.

dna1In acelasi dosar au mai fost trimisi in judecata, sub control judiciar, Marcu Marian Moteoc, la data faptelor sofer personal al lui Daniel Don pentru savarsirea a sase infractiuni de complicitate la luare de mita, in forma continuata, iar in stare de libertate, Cristina Diana Uifalean, Andrei Enyedi si Vasile Dumitru Apatean, experti in cadrul echipelor de implementare a proiectelor Agentiei Judetene de Ocupare a Fortei de Munca (AJOFM) Cluj, pentru savarsirea infractiunii de dare de mita, in forma continuata.

”In perioada 2010 – noiembrie 2015, in activitatea de implementare a proiectelor finantate din fonduri europene, in care Agentia Judeteana de Ocupare a Fortei de Munca (AJOFM) Cluj a avut calitatea de beneficiar sau partener au fost cooptate de catre inculpatul Don Daniel persoane provenind din randul angajatilor AJOFM, subordonati ai acestuia ori din randul fostilor angajati suspendati din functie, acestia fiind desemnati in calitate de experti ai proiectelor.

Remuneratiile expertilor care compuneau echipa de management si respectiv echipa de implementare constituiau cheltuieli ale proiectelor, cuprinse ca atare in bugete drept cheltuieli cu resursa umana si erau suportate din fondurile provenind din bugetul Uniunii Europene.

Intrucat, potrivit prevederilor legale, directorul Don Daniel nu putea fi remunerat in cadrul proiectelor, din probele administrate in cauza a rezultat faptul ca acesta a pretins o parte din veniturile incasate de subordonatii sai.

In acest context, in perioada respectiva, inculpatul Don Daniel, in calitate de functionar public cu functie de conducere, director executiv al AJOFM Cluj, reprezentant legal al institutiei si manager al proiectelor finantate din fonduri provenind din bugetul Uniunii Europene in care institutia a avut calitatea de beneficiar sau partener, a pretins si a primit, in mod repetat, de la inculpatii Uifalean Cristina Diana, Enyedi Andrei, Apatean Vasile Dumitru si alte persoane, sume de bani totalizand 3.486.829 lei, bani care provin din bugetele unor proiecte finantate din fonduri europene, prin programele POSDRU si FEAG.

Incepand din anul 2012, inculpatul Don Daniel a fost sprijinit in obtinerea foloaselor banesti de catre inculpatul Moteoc Marcu Marian, soferul sau, care a colectat lunar banii pretinsi. Sumele de bani respective au fost remise de regula, in sediul institutiei, de cele mai multe ori in plicuri.

Dupa colectare, banii au fost inmanati inculpatului Don Daniel sau, la indicatiile sale exprese, au fost depusi fie in autoturismul de serviciu folosit de catre acesta din urma fie intr-un cont bancar detinut de directorul Agentiei Judetene de Ocupare a Fortei de Munca (AJOFM) Cluj.

Inculpatul Don Daniel, in calitate de functionar public, are obligatia declararii activelor financiare cu ocazia completarii declaratiei de avere in cuprinsul careia, sub sanctiunea atragerii raspunderii penale pentru infractiunea de fals in declaratii,
Urmare a analizarii declaratiilor de avere completate de catre Don Daniel la data de 14.04.2014, aferent veniturilor obtinute pe parcursul anului 2013 si respectiv la data de 08.04.2015 corespunzator veniturilor obtinute in anul 2014, s-a retinut ca functionarul public nu a declarat sumele identificate in conturile bancare la categoria activelor financiare”, se arata in rechizitoriul intocmit de procurori.

Procurorii anticoruptie au dispus instituirea masurii asiguratorii a sechestrului asupra mai multor bunuri imobile ce apartin lui Daniel Don.

De asemenea, s-a mai dispus luarea masurii asiguratorii prin instituirea popririi asupra sumei de 508.230,80 lei ce reprezinta o creanta nerecuperata de Daniel Don de la o societate comerciala.

Dosarul se va judeca la Tribunalul Cluj.

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie