DNA s-a sesizat din oficiu in legatura cu acoperisul Arenei Nationale
Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Sectia de combatere a infractiunilor asimilate infractiunilor de coruptie s-au sesizat din oficiu si efectueaza acte de urmarire penala in rem (fata de fapta) cu privire la suspiciunea savarsirii infractiunii de abuz in serviciu cu obtinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, se arata intr-un comunicat al institutiei emis joi, 28 ianuarie 2016.
”La inceputul lunii noiembrie a anului 2015, Primaria Bucuresti a decis inchiderea „Arenei Nationale” din cauza membranei acoperisului ce ar fi fabricat dintr-un material neomologat in Romania. Din acest motiv, nu s-a emis aviz din partea Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (I.S.U.).
Din datele existente, rezulta ca proiectul prevedea edificarea unui acoperis de tabla, fix, pentru care exista aviz I.S.U. Ulterior, proiectul a fost modificat, fara a se cunoaste motivele care au stat la baza deciziei, prevazandu-se constructia unui acoperis retractabil, din alt material, aspect care impunea obtinerea unui nou aviz I.S.U.
La incheierea lucrarilor, desi se stia ca nu este posibila obtinerea avizului, s-a efectuat plata catre constructor.
Construirea stadionului a costat 234 milioane euro, din care acoperisul a costat 84 milioane lei.
Raportat la actele procedurale ce urmeaza a fi efectuate in prezenta cauza, precizam ca, atunci cand imprejurarile vor permite, vom fi in masura sa oferim detalii suplimentare”, se arata in comunicatul DNA.
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!