Functionar cu atributii de control in cadrul Oficiului National pentru Jocuri de Noroc retinut de DNA

 

Ioan Teodorescu, functionar cu atributii de control in cadrul Oficiului National pentru Jocuri de Noroc – Serviciul Teritorial Nord-Est Suceava a fost retinut duminica, 15 noiembrie 2015 de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie, se arata intr-un comunicat al institutiei.

dna1Ioan Teodorescu este acuzat de luare de mita (11 infractiuni), trafic de influenta, abuz in serviciu daca functionarul public a obtinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, folosirea in orice mod de informatii ce nu sunt destinate publicitatii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii (2 infractiuni), omisiunea sesizarii, favorizarea faptuitorului si instigare la fals in inscrisuri sub semnatura privata.

In acelasi dosar au mai fost retinuti Danuta Stefan Viorel, administrator al unei societati comerciale pentru dare de mita (2 infractiuni) siinstigare la fals in inscrisuri sub semnatura private, si Calistru Costel, administrator al unei societati comerciale pentru dare de mita, in forma continuata (2 infractiuni), cumparare de influenta, complicitate la folosirea in orice mod, direct sau indirect, de informatii ce nu sunt destinate publicitatii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii si instigare la dare de mita.

De asemenea, procurorii au mai dispus punerea in miscare a actiunii penale si masura controlului judiciar pentru 60 de zile, incepand cu datele de 14 respectiv 15 noiembrie 2015, fata de: Starica Ionut, subcomisar in cadrul Inspectoratului de Politie Judetean Botosani – Serviciul de Investigatii Criminale pentru luare de mita, in forma continuata, Tincu Costica, administrator al unei societati comerciale pentru dare de mita, Spiridon Silviu, administrator al unei societati comerciale pentru dare de mita, in forma continuata, Budeanu Panzariu Dragos Constantin pentru complicitate la folosirea in orice mod, direct sau indirect, de informatii ce nu sunt destinate publicitatii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii si Balauca Claudiu pentru fals in inscrisuri sub semnatura privata si complicitate la dare de mita.

”In perioada 2013 – 2015, functionari publici din cadrul Oficiului National pentru Jocuri de Noroc – Serviciul Teritorial Nord Est au desfasurat activitati ilicite pe teritoriul judetelor Botosani, Suceava, Iasi si Neamt, cu prilejul exercitarii atributiilor de serviciu, in scopul sprijinirii si protejarii unor societati comerciale care au ca obiect „activitati de jocuri de noroc si pariuri” detinute de importanti oameni de afaceri din Botosani, cu puncte de lucru in judetele mentionate mai sus, in sensul favorizarii acestora in timpul controalelor, astfel incat sa nu fie sanctionati potrivit legislatiei in vigoare.

Societatile in cauza, prin administratorii lor, au pus la punct un mecanism de fraudare a bugetului de stat prin folosirea unor echipamente de tip „Slot-Machine” fara licenta si autorizatie de exploatare, nerespectandu-se prevederile OUG nr. 77/2009.

In vederea ascunderii originii ilicite a fondurilor rezultate a fost creata aparenta legalitatii prin folosirea de aparate donate care au seriile de identificare si soft-urile unor aparate licentiate (aproximativ 60% din aparatele care functioneaza in mod ilegal, fiind donate).

Activitatile ilicite desfasurate de oamenii de afaceri s-au derulat atat in locatiile declarate si aflate in evidenta Oficiului National pentru Jocuri de Noroc cat si in localuri de alimentatie publica nedeclarate, preponderent in mediul rural.

Concret, in perioada respectiva, inculpatul Teodorescu Ioan, in calitate de functionar cu atributii de control in cadrul Oficiului National de Jocuri – Serviciul Teritorial Nord-Est Suceava, a pretins si primit de la inculpatii, oameni de afaceri, si de la alte persoane, sume de bani cuprinse intre 100 lei si 3.000 euro, in legatura cu neindeplinirea atributiilor de serviciu, in contextul unor controale efectuate de functionar, referitoare la constatarea abaterilor si aplicarea sanctiunilor impuse de legislatia in domeniul jocurilor de noroc.

De multe ori, banii au fost pretinsi si primiti sub forma unor imprumuturi pe care inculpatul nu le-a mai restituit ulterior.

In acelasi context, la data de 28 iulie 2014, inculpatul Teodorescu Ioan a pretins si primit de la inculpatul Calistru Costel mai multe sume de bani sustinand ca are influenta asupra unui coleg de-al sau si ca-l va determina pe acesta sa nu-si indeplineasca atributiile de serviciu ori sa indeplineasca un act contrar acestor indatoriri, in scopul acoperirii neregulilor constatate cu ocazia unui controlul la firma omului de afaceri si implicit a evitarii aplicarii de sanctiuni potrivit legislatiei in domeniu.

La data de 25 iunie 2014, inculpatul Teodorescu Ioan, in aceeasi calitate, i-a furnizat inculpatului Calistru Costel informatii ce nu sunt destinate publicitatii de care a luat cunostinta prin prisma atributiilor de serviciu, in cadrul Oficiului National pentru Jocuri de Noroc – Serviciul Teritorial Nord Est Suceava, in scopul obtinerii pentru acesta din urma de foloase necuvenite, constand in evitarea aplicarii unor amenzi contraventionale sau sanctiuni mai severe. Informatiile respective i-au fost transmise omului de afaceri, prin intermediul inculpatului Budeanu Panzariu Dragos Constantin, finul omului de afaceri.

Concret, functionarul l-a anuntat pe inculpatul Calistru Costel cu privire la controalele care urmau sa aiba loc pe raza judetului Botosani, pe linia jocurilor de noroc, in scopul asigurarii protectiei acestuia si a evitarii unor sanctiuni.

In urma atentionarilor primite de la functionarul public, omul de afaceri si-a inchis locatiile unde detinea aparate tip slot – machine fara licenta sau fara autorizatie de exploatare, evitand astfel ca, la efectuarea controlului, sa fie depistate nereguli si aplicate sanctiuni potrivit legislatiei in domeniu .

La aceeasi data, prin intermediul inculpatului Calistru Costel, inculpatul Teodorescu Ioan a transmis aceleasi informatii si inculpatului Tincu Costica. Ulterior, urmare a unui control, inculpatul Calistru Costel i-a sugerat acestuia din urma, ca ar fi bine sa-i dea o suma de bani inculpatului Teodorescu Ioan, in schimbul neaplicarii sanctiunilor contraventionale care s-ar fi impus ca urmare a constatarii neregulilor depistate, sugestie pe care inculpatul Tincu Costica si-a insusit-o, dandu-i o suma de bani functionarului public in contextul mentionat.

In cursul lunii octombrie 2014, inculpatul Teodorescu Ioan, in aceeasi calitate, l-a consiliat pe inculpatul Calistru Costel, cu privire la ceea ce trebuie sa intreprinda pentru a evita aplicarea unei amenzi contraventionale prevazuta de legislatia in domeniul jocurilor de noroc.

Consilierea acordata de functionar, omului de afaceri, a avut loc in exercitarea atributiilor de serviciu, cu scopul de a acoperi savarsirea unei contraventii constand in omisiunea anuntarii Oficiului National pentru Jocuri de Noroc, in termen de 5 zile, cu privire la achizitionarea a cinci (5) aparate tip slot – machine noi.

Aceasta conduita a functionarului public a avut ca urmare vatamarea intereselor legale ale ONJN si prejudiciera bugetului de stat cu suma de bani prevazuta cu titlu de amenda si a condus la obtinerea unor foloase necuvenite pentru administratorul Calistru Costel, prin neaplicarea amenzii si a masurii confiscarii aparatelor nedeclarate.

La data de 25 iunie 2014, inculpatul Teodorescu Ioan, in calitate de functionar cu atributii de control in cadrul Oficiului National de Jocuri – Serviciul Teritorial Nord-Est Suceava, cu ocazia unui control efectuat la una din locatiile detinute de inculpatul Danuta Stefan Viorel, unde erau exploatate aparate de joc tip slot-machine, desi a constatat savarsirea unei fapte prevazute de legea penala a omis sesizarea de indata, a organelor de urmarire penala, aducand, astfel, atingere infaptuirii actului de justitie.

De asemenea, cu aceeasi ocazie, l-a invatat pe inculpatul Danuta Stefan Viorel sa incheie in fals, cu proprietarul barului unde au fost constatate neregulile, un contract de inchiriere antedatat, astfel incat neregulile constatate sa nu mai fie de natura penala ci contraventionala, ajutor care a avut drept rezultat impiedicarea cercetarilor intr-o cauza penala.

Acest lucru s-a si intamplat ulterior, inculpatii Teodorescu Ioan si Danuta Stefan Viorel determinandu-l pe inculpatul Balauca Claudiu, in calitate de reprezentant al firmei respective sa incheie documentul, in conditiile mentionate mai sus.
Pentru acest „ajutor” inculpatul Danuta Stefan Viorel, prin intermediul inculpatului Balauca Claudiu, i-a remis functionarului public suma de 1.000 lei.

In perioada iunie-decembrie 2014, inculpatul Starica Ionut, in calitate de subcomisar in cadrul Inspectoratului de Politie Judetean Botosani – Serviciul de Investigatii Criminale, a pretins si primit de la inculpatul Danuta Stefan Viorel foloase materiale ce nu i se cuvin, in legatura cu indeplinirea unor acte ce intra in indatoririle de serviciu, respectiv: reducerea comisionului pentru personalul unui restaurant administrat de omul de afaceri, de la 900 lei la 450 lei, cu prilejul organizarii unui eveniment privat in ziua de 14.06.2014, precum si sume de bani platite disimulate ofiterului de politie prin intermediul unei rude, avocat, cu titlu de onorariu, in baza unui contract formal de colaborare incheiat in anul 2014.

Urmare a cointeresarii financiare, inculpatul Starica Ionut, prin mijloace specifice functiei pe care o detinea, s-a implicat activ si in afara cadrului deontologic si procedural, in obtinerea unor ordine de restrictie impotriva unui personaj din lumea interlopa, care provoca daune materiale in localurile detinute de omul de afaceri pe raza municipiului Botosani si in solutionarea favorabila a unor dosare penale in care administratorul a figurat ca parte”, se arata in ordonantele intocmite de procurori.

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie