Medierea unui conflict intre soti – Speta
Mediatorul Roxana Cozma scrie in ziaruldeiasi.ro despre medierea unui conflict intre soti. ”Daca nu empatizam cu partenerul de viata, orice intentie buna este doar o amabilitate“, sustine mediatorul, iar ”in momentul in care sotii inceteaza sa fie o echipa, cei mici nu vor invata niciodata sa fie coechipieri in familie”:
” ”…Observati-va. Inainte de a vorbi, intrebati-va de ce vreti, de fapt, sa deschideti gura: pentru a face un bine, pentru a lumina pe cineva, a-l elibera, a-l vindeca sau…“ pentru a-l pune la punct, a-l ridiculiza?! (Omraam Mikhael Aivanhov, „Reguli de aur pentru fiecare zi“)
Uneori ne trezim ca vorbim una si facem alta, dar de fiecare data cand se intampla sa incercam sa fim mai toleranti, hop, partenerul de viata depaseste limita pe care suntem noi dispusi sa o acceptam si atunci enervarea este amplificata: intai, situatia creata, la care se mai adauga si sentimentul de zadarnicie a bunavointei noastre, ignorata de partenerul de viata. Reactiile noastre sunt de doua ori mai virulente, astfel ca din tolerantul care voiam sa fim, ne transformam in justitiarul care acuza, insulta, ameninta, folosind un limbaj taios, menit sa-l desfiinteze pe celalalt. Daca cearta ajunge si la violenta fizica, atunci cu greu mai putem vorbi despre oameni civilizati si, ce sa zic, e „moartea pasiunii“!
Am avut de consiliat doi soti, casatoriti de 15 ani, cu doi copii. Pentru ca ea castiga mai mult in raport cu el si sta mai mult cu copiii, acestia o considera autoritatea suprema in familie si asta inseamna ca ultimul cuvant il are mama, orice ar fi.
Aceasta situatie a fost de la inceput in familia lor, dar a facut ca sotul sa aiba din ce in ce mai putine responsabilitati si ziua lui de lucru la serviciu a fost prelungita cu intalniri cu prietenii, astfel incat si timpul acordat copiilor s-a diminuat ingrijorator.
Medierea separata cu cei doi parteneri de viata a avut ca repere doua roluri: cea de parinte si cea de sot/ sotie. Asta inseamna ca nici unul dintre ei sa nu puna pe umerii celuilalt ceea ce trebuie sa-si asume singur: mama nu poate sa-si pastreze feminitatea daca nu mai are timp pentru ea insasi, fiind tot mai impovarata de treburi si neatenta la aspectul ei fizic, iar tatal nu poate fi ignorat cand este o situatie in care trebuie sa i se ceara parerea, pentru ca autoritatea masculina sa isi patreze locul in organizarea familei in care cei doi parinti ar fi bine sa convietuiasca civilizat, pentru ca ei reprezinta modelul de viata pe care il au cei doi copii si acestia il vor prelua cu bune si cu rele.
Am discutat cu fiecare in parte aspectele care pareau sa-i puna in dificultate. Le-am redactat sub forma unui acord, cu precizarile dorite de ei, la nivel principial si practic. Asupra lor au convenit intr-o discutie fata in fata, in prezenta mea. Eu am rolul de a armoniza ideile, de a integra principiile care converg spre o rezolvare comuna si mai ales, caut sa le dau incredere pentru a-si urmari fiecare atingerea obiectivelor lor, avand sustinerea celorlalti membri ai familiei.
Revin la ceea ce ni se intampla cand vorbeste gura fara noi. Daca nu empatizam cu partenerul de viata, orice intentie buna este doar o amabilitate, servita in scopul de a-l supune la un test de buna purtare, nu o privire intelegatoare in sufletul lui, un gest de sustinere, ca intr-o echipa. Fiti o echipa. Cei mici invata sa fie coechipieri in familie”.
Distribuie
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!