Curtea de Justitie a Uniunii Europene are o noua conducere
Curtea de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) are incepand de joi, 8 octombrie 2015 o noua conducere, informeaza juridice.ro.
Noul presedinte al Curtii de Justitie a Uniunii Europene este prof. dr. Koen Lenaerts. Koen Lenaerts s-a nascut la 20 decembrie 1954 este licentiat si doctor in drept (Universitatea Catolica din Louvain). Are un master in drept si un master in Administratia Publica (Harvard University). A fost asistent (1979-1983) si apoi profesor de drept european la Universitatea Catolica din Louvain (incepand cu 1983); referent juridic la Curtea de Justitie (1984-1985); profesor la Colegiul Europei din Bruges (1984-1989); avocat in Baroul din Bruxelles (1986-1989); profesor invitat la Harvard Law School (1989); judecator la Tribunalul de Prima Instanta (25 septembrie 1989 – 6 octombrie 2003); judecator la Curtea de Justitie (din 7 octombrie 2003); vicepresedinte al Curtii de Justitie (9 octombrie 2012 – 7 octombrie 2015); presedinte al Curtii de Justitie a Uniunii Europene (din 8 octombrie 2015). Koen Lenaerts este membru al Colegiului Stiintific al Revistei Romane de Drept European (fosta Revista Romana de Drept Comunitar).
Mandatul sau va fi pana la 6 octombrie 2018, acesta succedandu-i jud. Vassilios Skouris ca urmare a incetarii functiilor.
In functia de vicepresedinte al CJUE a fost ales Antonio Tizzano, care ii succede lui Koen Lenaerts, ales presedinte al Curtii de Justitie a Uniunii Europene.
Curriculum vitae Antonio Tizzano: Nascut in 1940; profesor de drept al Uniunii Europene la Universitatea „La Sapienza”, Roma; profesor la universitatile „Istituto Orientale” (1969-1979) si „Federico II” din Napoli (1979-1992), la Universitatea din Catania (1969-1977) si la Universitatea din Mogadiscio (1967-1972); avocat la Curtea de Casatie italiana; consilier juridic la Reprezentanta Permanenta a Republicii Italiene pe langa Comunitatile Europene (1984-1992); membru al delegatiei italiene la negocierile de aderare a Regatului Spaniei si a Republicii Portugheze la Comunitatile Europene, la negocierile pentru Actul Unic European si pentru Tratatul privind Uniunea Europeana; autor a numeroase lucrari publicate, printre care „Comentarii la tratatele europene” si „Codurile Uniunii Europene”; fondator si director, incepand cu anul 1996, al revistei Il Diritto dell’Unione Europea; membru in comitetele de conducere sau de redactie ale mai multor reviste juridice; raportor la numeroase congrese internationale; conferinte si cursuri in cadrul mai multor institutii internationale, printre care Academia de Drept International de la Haga (1987); membru al grupului de experti independenti desemnat sa examineze situatia financiara a Comisiei Comunitatilor Europene (1999); avocat general la Curtea de Justitie in perioada cuprinsa intre 7 octombrie 2000 si 3 mai 2006; judecator la Curtea de Justitie incepand cu 4 mai 2006; vicepresedinte al Curtii de Justitie a Uniunii Europene incepand cu 8 octombrie 2015.
Antonio Tizzano va detine functia de vicepresedinte CJUE pentru perioada cuprinsa intre 8 octombrie 2015 si 6 octombrie 2018.
De asemenea au fost alesi noii presedinti de camere de cinci judecatori ai CJUE. Rosario Silva de Lapuerta si Marko Ilešič, Lars Bay Larsen, Thomas von Danwitz si José Luís da Cruz Vilaça sunt noii presedinti de camere de cinci judecatori ai CJUE pentru o perioada de trei ani.
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!