A fost infiintat primul Centru de Informare si Consiliere pentru Pacienti si Apartinatori care va media eventualele conflicte dintre pacienti si medici
InfoCons, primul Centru de Informare si Consiliere pentru Pacienti si Apartinatori a fost inaugurat pe 30 septembrie 2015 la Institutul Clinic Fundeni din Bucuresti, anunta jurnalul.ro.
Centrul isi propune sa medieze eventualele conflicte dintre pacienti si medici sau spital, fara a se ajunge in instanta, precum si sa informeze si sa acorde gratuit consiliere juridica si psihologica pentru pacienti si apartinatorii acestora, in cadrul campaniei „si eu sunt pacient european si am drepturi”.
Proiectul a fost realizat de catre Asociatia Nationala pentru Protectia Consumatorilor si Promovarea Programelor si Strategiilor (ANPCPPS) din Romania – InfoCons impreuna cu Institutul Fundeni.
Infiintarea InfoCons reprezinta o aliniere la legislatia europeana privind solutionarea alternativa a litigiilor dintre consumatori si furnizorii de servicii – aplicata, de aceasta data, in domeniul medical.
Presedintele ANPCPPS, Sorin Mierlea a declarat pentru Jurnalul National: ”Tot ceea ce tine de drepturile cetateanului in calitatea sa de consumator, dar mai ales de pacient, toate informatiile i se pun la dispozitie, iar daca ii sunt incalcate drepturile, poate sa faca o plangere”.
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!