Biserica Ortodoxa conditioneaza impozitarea veniturilor de retrocedarea bunurilor confiscate de regimul comunist

 

Biserica Ortodoxa Romana (BOR) conditioneaza impozitarea veniturilor de retrocedarea bunurilor confiscate de regimul comunist (terenuri, cladiril si paduri), anunta romanialibera.ro.

biserica ortodoxa romana, BORMinistrul de Finante, Eugen Teodorovici, a anuntat ca la sfarsitul anului (cand se va construi bugetul pe 2015) ar putea exista o discutie cu reprezentantii BOR pentru impozitarea unor venituri. In prezent nici un venit obtinut de Biserica Ortodoxa Romana nu este impozitat.

Biserica s-a aratat dispusa sa discute despre impozitarea veniturilor dar doar in contextul in care Bisericii ii vor fi restituite bunurile confiscate de regimul comunist.

”Faptul ca Biserica Ortodoxa Romana este bine organizata si are capacitatea de a-si administra eficient proprietatile trebuie apreciat, iar nu invidiat si denigrat. Cele 800 de institutii si programe socio-medicale si educationale (cabinete medicale, cabinete de consultanta, camine si centre pentru batrani, copii si alte persoane defavorizate, gradinite), pentru sustinerea carora anul trecut eparhiile Patriarhiei Romane au cheltuit peste 87.000.000 lei, sunt sustinute tocmai din veniturile obtinute corect si transparent de eparhiile Bisericii Ortodoxe Romane.

Presiunea mediatica pentru o eventuala impozitare a veniturilor Bisericii are ca scop o diminuare a sustinerii activitatilor social-educationale si social-filantropice ale acesteia si o diminuare a rolului Bisericii Ortodoxe Romane in societate. Biserica este deschisa pentru o discutie pe tema impozitarii veniturilor ei daca aceasta discutie este abordata impreuna cu chestiunea retrocedarii sau a compensarii tuturor proprietatilor bisericesti confiscate de Statul roman, astfel incat Biserica sa poata dispune de resursele necesare pentru intretinere si pentru sustinerea operei ei social-filantropice. Pana in prezent a fost retrocedata Bisericii Ortodoxe Romane numai o mica parte din proprietatile sale confiscate de regimul comunist”, sustine BOR.

In 2014, Patriarhia Romana şi eparhiile sale au declarat profituri totale de aproape 7,5 milioane de euro, bani inregistraţi in contabilitate ca excedent.

Cuvinte cheie: , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie