Pierdere de 15 milioane lei in primele sase luni pentru Banca Carpatica

 

Pierdere de 15 milioane lei in primele sase luni pentru Banca Carpatica, anunta capital.ro, care citeaza un comunicat al bancii.

Banca comerciala carpaticaPierderea Bancii Carpatica este de 43 de ori mai mare decât cea raportata in primul semestru din 2014, iar veniturile nete au scazut cu 40%, la 58 milioane de lei.

In primele sase luni din 2014, Banca Comerciala Carpatica raportase o pierdere de 350.000 de lei.

Veniturile nete din activitati comerciale au crescut cu 2% fata de perioada similara din anul precedent, la 43 milioane lei in primul semestru, comparativ cu 42,3 milioane lei in acelasi interval al anului trecut.

Creditele acordate clientilor in perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2015 au fost in scadere cu 16,6%, raportat la primul semestru din 2014, in principal din cauza efectului cumulat al creditelor scoase in afara bilantului (217,6 milioane de lei) si al recuperarilor (172 milioane de lei), care au neutralizat cele 147 milioane de lei credite noi.

Valoarea depozitelor atrase de la clienti a scazut cu 75 milioane lei sau 2,6% fata de 31 decembrie 2014.

Banca Comerciala Carpatica a fost infiintata in 1999 si detine 129 de unitati.

Cuvinte cheie: , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie