Principalele motive pentru care tații nu se implică în creșterea și educarea copiilor după divorț
Cercetătorii Grief şi DeMaris au studiat rolul taților divorțați și implicarea acestora în creșterea copilului. În anul 1990 aceștia au implicat într-o cercetare 1132 taţi singuri pentru a încerca să identifice caracteristicile acestora după divorț. Ei au concluzionat că taţii singuri se confruntă cu aceleași probleme sociale ca și mamele singure și au evidențiat că tații nu trebuie să aibă mijloace financiare semnificative pentru a primi autoritatea parentală.(Grief & DeMaris, 1992)
Este interesant de remarcat că, atunci când tații la care nu a fost stabilită locuința copilului și se întâlnesc în mod regulat cu copiilor lor, adesea au tendința mai degrabă să-i implice pe aceștia în activități distractive (să ia masa împreună, merg la film, la mall etc.) decât să-i ajute la teme sau să desfășoare activități de rutină cu aceștia. Maldonado (2005) a identificat că, în mod paradoxal, tații care au fost foarte implicați în relația cu copiii lor înainte de divorț după ce acesta s-a pronunțat sunt mult mai detașați și evitanți deoarece consideră că este dureros să-și vadă copiii într-un mod limitat în cadrul unui aranjament prestabilit și impus.
Principalele motive pentru care tații nu se implică în creșterea și educarea copiilor după divorț sunt: aceștia au fost minimal implicați în timpul căsătoriei; sunt distrași de noile partenere cu care convețuiesc, le sunt neclare rolurile și limitele implicării ca tată care nu locuiește cu copilul; condițiile și/sau situația locuinței lor nu sunt adecvate pentru vizite sau să găzduiască copilul peste noapte; mamele descurajează contactele tată/copil (Kelly & Emery, 2003; Dunn, 2004).
Cercetările efectuate în anii ’80 și ’90 care investigau implicarea taților în menținerea relațiilor cu copiii după separare și divorț arată că aceștia mai degrabă au rupt relațiile, respecțiv în primii doi ani după divorț puțin peste 1/3 dintre copii se vedeau cu tatăl lor săptămânal iar după trei ani doar jumătate din această treime se vedeau regulat cu tații lor. La 10 ani după divorț mai puțin de jumătate din copii mai aveau vreun contact cu tații și numai 20% se întâlneau săptămânal cu tatăl la care nu fusese stabilită locuința copilului.
Studii mai recente sugerează că tații care nu locuiesc copii se văd mai des cu aceștia ceea ce corelează cu tendințele actuale în care tații sunt mult mai implicați în ativități de parenting în timpul căsătoriei sau a relațiilor neoficializate. (Dunn, 2004; Maldonando, 2005) Această schimbare în comportamentul patern pare să fie în concordanță cu schimbarea atitudnii materne, respectiv mamele sunt mai mulțumite acum în comparație cu anii ’80-’90, cu implicarea tatălui în activitățile de parenting. (Kelly & Emery, 2003) Creșterea implicării taților în activitățile de parenting este de asemenea asociată cu mișcarea care sprijină extinderea drepturilor taților în procesele de stabilire a autorității parentale și locuinței copilului. (Dominus, 2005)
Indiferent de cum și cât scad interacțiunile tată-copil după divorț mulți dintre copii (în special băieții) doresc să petrecă mai mult timp cu tatăl lor care nu locuiește împreună cu ei iar numărul de întâlniri tată-copil după divorț este asociat pozitiv cu adaptarea emoțională și socială a copiilor de toate vârstele.(Kelly & Emery, 2003)
Distribuie
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!