FMI: Codul Fiscal, in forma aprobata de Parlament, va genera o majorare a deficitului bugetar la 3% din PIB
Seful misiunii Fondului Monetar International (FMI) pentru Romania, Andrea Schaechter si reprezentantul rezident al FMI pentru Romania si Bulgaria, Guillermo Tolosa sustin ca in forma aprobata de Parlament, Codul Fiscal va genera o majorare a deficitului bugetar la 3% din PIB, va periclita realizarile economice obtinute de Romania in ultimii ani si va determina revenirea la austeritate.
In documentul intitulat „O Decizie Cruciala” si semnat de cei doi oficiali ai FMI se arata: ”Romania a facut pasi importanti in ultimii sapte ani pentru a-si imbunatati finantele publice controversate. Suntem ingrijorati ca, in forma sa actuala, acest Cod Fiscal, ar periclita aceste realizari. El ar presupune o pierdere anuala de venituri de aproximativ 2,2% din PIB si o majorare a deficitului bugetar de pana la cel putin 3% din PIB, plasand astfel datoria publica pe o traiectorie ascendenta. In mod alternativ, pentru a mentine sub control deficitul, s-ar impune reducerea cheltuielilor statului precum si renuntarea la initiativele noi de cheltuieli, inclusiv la cele de infrastructura, aparare, salarii, sanatate si educatie”.
Cei doi oficiali ai FMI mai sustin ca daca reducerile de taxe aprobate deja raman in vigoare, austeritatea va deveni in mod inevitabil necesara atunci cand finantarea ieftina si abundenta va inceta si datoria va atinge niveluri mai mari.
”Romania a trecut deja in ultimul deceniu printr-un astfel de ciclu nefericit de stimulare excesiva in vremuri bune si de austeritate stricta in vremuri grele. El nu ar trebui sa fie repetat”, se mai arata in documentul citat de capital.ro.
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!