Decizie CJUE: Cererea cu privire la obligatiile de intretinere fata de copiii minori este legata intrinsec de actiunea in raspundere parinteasca
Cererea cu privire la obligatiile de intretinere fata de copiii minori este legata intrinsec de actiunea in raspundere parinteasca, se arata in Decizia CJUE in cauza C-184/14 A/B, despre care scrie infolegal.ro.
Instanta chemata sa se pronunte cu privire la raspunderea parinteasca este competenta pentru a se pronunta cu privire la pensia alimentara datorata de unul dintre parinti fata de copiii sai minori, chiar daca divortul sau separarea de drept este solutionata de o instanta din alt stat membru.
Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003 prevede ca instantele competente in materia raspunderii parintesti sunt in principiu cele din statul membru in care copiii au resedinta obisnuita. In schimb, instanta competenta pentru a solutiona divortul sau separarea de drept a sotilor poate fi cea dintr-un alt stat membru (mai ales atunci cand sotii sunt ambii resortisanti ai unui alt stat membru decat cel in care au resedinta impreuna cu copiii lor).
In schimb, Regulamentul (CE) nr. 4/2009 al Consiliului din 18 decembrie 2008 prevede ca instanta competenta pentru a se pronunta intr-o actiune privind starea persoanei (divort sau separare de drept, de exemplu) este de asemenea competenta pentru a se pronunta asupra unei cereri cu privire la o obligatie de intretinere accesorie acestei actiuni; viceversa, o cerere cu privire la o obligatie de intretinere accesorie unei actiuni in raspundere parinteasca va fi solutionata de instanta competenta pentru a se pronunta asupra acestei actiuni.
In speta, A si sotia sa, B, precum si cei doi copii ai lor sunt resortisanti italieni si traiesc la Londra (Regatul Unit), unde s-au nascut, de altfel, copiii. In 2012, A a introdus in Italia o procedura de separare de drept impotriva lui B, solicitand totodata instantei italiene sa solutioneze chestiunea incredintarii copiilor si a pensiilor alimentare datorate sotiei si copiilor. Instanta italiana s-a declarat competenta sa se pronunte cu privire la separarea de drept, dar a considerat ca numai instantele britanice erau competente sa se pronunte asupra chestiunilor legate de raspunderea parinteasca, intrucat copiii locuiau la Londra.
Privind pensiile alimentare, instanta italiana s-a considerat competenta sa se pronunte cu privire la cererea de pensie in favoarea lui B pentru motivul ca era vorba despre o chestiune accesorie procedurii de separare de drept. In schimb, instanta a decis ca nu este competenta pentru a solutiona cererea cu privire la pensia fata de copiii minori, aceasta fiind accesorie actiunii privind raspunderea parinteasca. Competenta de a solutiona aceasta din urma cerere ar reveni astfel instantelor britanice.
Curtea de recurs italiana a solicitat Curtii de Justitie sa stabileasca instanta competenta, dintre instantele italiene sau britanice, sa solutioneze chestiunea obligatiilor de intretinere fata de copii.
Curtea a verificat daca cererea cu privire la obligatia de intretinere a lui A fata de copii este legata mai curand de starea persoanei (mai precis de procedura de separare de drept) sau de raspunderea parinteasca. Astfel, in principiu, dreptul Uniunii face distinctie intre procedurile judiciare dupa cum privesc drepturi si obligatii intre soti sau drepturile si obligatiile parintilor fata de copiii lor.
O cerere cu privire la obligatiile de intretinere fata de copiii minori este legata intrinsec de actiunea in raspundere parinteasca a considerat Curtea.
Instanta competenta pentru a solutiona actiunile privind raspunderea parinteasca este cea mai bine plasata pentru a aprecia in mod concret mizele cererii cu privire la o obligatie de intretinere in favoarea unui copil: ea poate astfel sa fixeze cuantumul acestei obligatii, adaptand-o, in functie de modul de incredintare stabilit, la dreptul de vizita, la durata acestui drept si la celelalte elemente privind exercitarea raspunderii parintesti. O asemenea solutie raspunde in plus interesului superior al copilului, care, potrivit dreptului Uniunii, trebuie sa fie un element primordial.
In cazul in care o instanta dintr-un stat membru este sesizata cu o actiune privind divortul sau separarea de drept, iar chestiunea raspunderii parintesti este dedusa judecatii in fata unei instante din alt stat membru, cererea cu privire la o obligatie de intretinere a unuia dintre parinti fata de copiii sai minori este accesorie actiunii in materia raspunderii parintesti, si trebuie sa fie examinata asadar de instanta competenta in aceasta materie (respectiv, in speta, instanta britanica).
Distribuie
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!