Decizie ICCJ privind redeschiderea procesului penal

 

In Monitorul Oficial nr. 486/2015 a fost publicata Decizia ICCJ nr. 22/2015 privind obiectul cererii de redeschidere a procesului penal, scrie juridice.ro.

ICCJSesizarea a fost facuta de Curtea de Apel Cluj si se solicita pronuntarea unei hotarari prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept vizand ”interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 466 alin. (1) din Codul de procedura penala, in sensul de a se stabili daca institutia redeschiderii procesului penal este aplicabila doar proceselor in care a avut loc o solutionare pe fond a cauzei (judecata in prima instanta si in calea ordinara de atac) sau si celor care au avut ca obiect solutionarea unor cai extraordinare de atac (contestatii in anulare, revizuire) ori alte cereri”.

Interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 466 alin. (1) din Codul de procedura penala a constat in stabilirea daca institutia „redeschiderii procesului penal” este aplicabila doar proceselor in care a avut loc o solutionare pe fond a cauzei (judecata in prima instanta si in calea ordinara de atac) sau/si celor care au avut ca obiect solutionarea unor cai extraordinare de atac (contestatii in anulare, revizuire) ori alte cereri.

Art. 466 din Codul de procedura penala – Redeschiderea procesului penal in cazul judecarii in lipsa persoanei condamnate – spune ca: ”(1) Persoana condamnata definitiv care a fost judecata in lipsa poate solicita redeschiderea procesului penal in termen de o luna din ziua in care a luat cunostinta, prin orice notificare oficiala, ca s-a desfasurat un proces penal impotriva sa. (2) Este considerata judecata in lipsa persoana condamnata care nu a fost citata la proces si nu a luat cunostinta in niciun alt mod oficial despre acesta, respectiv, desi a avut cunostinta de proces, a lipsit in mod justificat de la judecarea cauzei si nu a putut incunostinta instanta. Nu se considera judecata in lipsa persoana condamnata care si-a desemnat un aparator ales ori un mandatar, daca acestia s-au prezentat oricand in cursul procesului, si nici persoana care, dupa comunicarea, potrivit legii, a sentintei de condamnare, nu a declarat apel, a renuntat la declararea lui ori si-a retras apelul. (3) Pentru persoana condamnata definitiv judecata in lipsa fata de care un stat strain a dispus extradarea sau predarea in baza mandatului european de arestare, termenul prevazut la alin. (1) curge de la data la care, dupa aducerea in tara, i-a fost comunicata hotararea de condamnare. (4) Procesul penal nu poate fi redeschis in cazul in care persoana condamnata a solicitat sa fie judecata in lipsa. (5) Dispozitiile alineatelor precedente se aplica in mod corespunzator persoanei fata de care s-a pronuntat o hotarare de renuntare la aplicarea pedepsei sau de amanare a aplicarii pedepsei.”

“Admite sesizarea formulata de Curtea de Apel Cluj – Sectia penala si de minori in Dosarul nr. 80/33/2015, prin care se solicita pronuntarea unei hotarari prealabile pentru dezlegarea de principiu a chestiunii de drept, in sensul daca „in interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 466 alin. 1 din Codul de procedura penala institutia redeschiderii procesului penal este aplicabila doar proceselor in care a avut loc o solutie pe fond a cauzei (judecata in prima instanta si in calea ordinara de atac) sau si celor care au avut ca obiect solutionarea unor cai extraordinare de atac (contestatie in anulare, revizuire) ori a altor cereri.

Stabileste ca, in interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 466 alin. (1) din Codul de procedura penala, obiectul cererii de redeschidere a procesului penal in cazul judecarii in lipsa a persoanei condamnate il reprezinta numai hotararile penale definitive prin care s-a dispus condamnarea, renuntarea la aplicarea pedepsei ori amanarea aplicarii pedepsei, indiferent daca judecata in prima instanta sau in calea ordinara de atac este consecinta rejudecarii cauzei ca urmare a admiterii contestatiei in anulare ori revizuirii” se arata in decizia ICCJ.

Cuvinte cheie: , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie