Partea negativa a ieftinirii medicamentelor: Jumatate din farmacii s-ar putea inchide in urmatorul an
Presedintele Asociatiei Distribuitorilor si Retailerilor Farmaceutici din Romania, Robert Popescu a declarat la conferinta Mediafax Talks about Health Reform, ca jumatate din farmacii ar putea sa se inchida in urmatorul an daca preturile la medicamente vor scadea foarte mult si acest lucru nu se va armoniza cu taxa clawback.
„Ar trebui sa existe armonizare intre modul in care se aplica Ordinul 75, care se refera la reducerea preturilor, si taxa clawback. Partea mai interesanta este ca, de fapt, pentru fondurile de asigurari de sanatate aceasta reducere de preturi, care poate avea impact foarte serios atat asupra producatorilor, cat si asupra distribuitorilor sau farmaciilor, de fapt, pentru fondul de asigurari de sanatate nu va produce o economie directa, pentru ca tot ce se va intampla va fi o reducere, in principiu, a taxei clawback. Din perspectiva Fondului national de asigurari de sanatate pentru medicamente, in principiu, se vor deconta aceleasi sume”, a spus Robert Popescu citat de adevarul.ro.
Veniturile companiilor de distributie si ale farmaciilor scad
„Pe de alta parte, aceste preturi au ajuns sa fie la niste niveluri, sa nu le spun ridicole, dar in orice caz foarte scazute (…) Daca preturile medicamentelor scad cu 15-16 la suta, asta inseamna ca veniturile directe ale companiilor de distributie si ale farmaciilor scad proportional cu 15-16 la suta”, a spus Robert Popescu.
Profitul farmaciilor mult sub nivelul comun la nivel european
„In farmacii e mult mai greu sa se faca o statistica, dar va pot spune ca nivelul mediu de profitabilitate a farmaciilor este undeva in zona 1-1,5 la suta fata de cifra de afaceri, ceea ce este mult, mult, mult sub nivelul care este comun la nivel european. Ceea ce se intampla este ca daca dintr-un profit de doi la suta la cifra de afaceri vom scadea 16 la suta, scadere a veniturilor, in esenta, asta inseamna ca atat distribuitorii, cat si farmaciile vor fi pusi in situatia de a suporta pierderi semnificative. Nu fac un secret din faptul ca din acest motiv avem discutii referitoare la modificarea structurilor de adaos permise de catre Ministerul Sanatatii pentru activitatea de distributie si activitatea de retail farmaceutic, pentru ca, altfel, probabil ca pe noile preturi, cu structura de adaos actuala, ceea se va intampla este ca intr-un an de zile vom avea mai putin de jumatate din farmaciile care opereaza in Romania astazi”, a adaugat Robert Popescu.
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!