Medierea in domeniul recuperarii creantelor
Masa rotundă cu tema “Medierea – Instrument de recuperare a creanţelor” a avut loc în data de 4 iunie 2015 la Facultatea de drept a Universităţii din Bucureşti, unde au participat reprezentanţi din diverse companii, avocaţi, executori judecătoreşti, specialişti din mediul bancar şi bursier, precum şi colegi mediatori.
Un eveniment care a reunit reprezentanţi din domenii de activitate cu directă legătură în recuperarea creanţelor, care au recurs la mediere- alternativa cea mai bună pentru parţile implicate în astfel de conflicte. S-a subliniat necesitatea colaborării dintre avocaţi, executori judecătoreşti, bănci , companii multinaţionale şi mediatori pentru o eficientă rezolvare a conflictelor de acest fel, şi nu numai. Intâlnirile de acest gen, ne promovează într-un sens pozitiv, deschide perspectiva colaborării tot mai stransă cu mediul de afaceri, astfel că, şansele unor colaborări între mediatori şi celelalte profesii direct implicate în astfel de tranzacţii, cresc.
Felicitări organizatorilor şi gazdelor pentru astfel de iniţiative menite să ne încurajeze să mergem mai departe.
Mihaela Docan, mediator
Comentarii oprite
Ne pare rău! Publicarea de comentarii nu este permisă.