Cererile de plata pe suprafata pot fi depuse si dupa data de 15 iunie dar cu penalitati de 1% pe zi
Depunerea cererilor de plată pe suprafaţă se prelungeşte cu 25 de zile lucrătoare după data de 15 iunie, dar cu penalităţi de 1% pe zi, a declarat vineri, pentru AGERPRES, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.
‘Conform regulamentelor europene, după termenul limită de depunere a cererilor de plată pe suprafaţă (15 iunie – n.r.), există o perioadă de 25 de zile lucrătoare în care fermierii mai pot depune solicitările, dar cu penalizări de 1% pe zi’, a precizat ministrul Agriculturii.
Ordonanţa de Urgenţă nr 15/2015, publicată în Monitorul Oficial din 3 iunie, menţionează că ‘în condiţiile prevederilor art. 13 alin. (1) din Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014, cererile unice de plată pot fi depuse şi după data de 15 iunie, în termen de 25 de zile calendaristice, cu o reducere de 1% pentru fiecare zi lucrătoare a sumelor la care fermierul ar fi avut dreptul dacă cererea unică de plată ar fi fost depusă până la data de 15 iunie”.
Ministrul Agriculturii anunţa, la finele lunii aprilie, că Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) va lucra în toate weekend-urile, până pe 15 iunie, astfel încât toţi fermierii să-şi poată depună cererile unice de plată a subvenţiilor fără niciun fel de penalitate.
Citeste mai departe pe capital.ro
Comentarii oprite
Ne pare rău! Publicarea de comentarii nu este permisă.