CCR despre alocatiile diferentiate: Curtea Constitutonala nu se poate antepronunta pe o initiativa legislativa care este in curs de elaborare
Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a declarat, miercuri, că a primit răspunsul de la CC în privinţa alocaţiilor diferenţiate pentru copii, dar că judecătorii spun că nu se pot antepronunţa pe o iniţiativă în curs de elaborare.
„Am primit răspunsul de la Curtea Constituţională, răspunsul în care mi se precizează că, din punctul de vedere al legii fundamentale, CC nu se poate antepronunţa pe o iniţiativa legislativă care este în curs de elaborare. Din punct de vedere procedural, Curtea se poate pronunţa numai în momentul în care legea este adoptată. Noi am spus foarte clar că vrem să venim cu o viziune nouă în ceea ce priveşte sistemul de asistenţă socială, în special programele de suport pentru familie şi pentru copii, sens în care ne vom consulta şi cu organizaţiile neguvernamentale de a veni cu un pachet complet şi integrat privind suportul familiei şi al copiilor, astfel încât să ne atingem şi unul dintre obiectivele importante, acela de a creşte natalitatea”, a spus Rovana Plumb.
Ea a arătat că proiectul în care se va regăsi acest pachet va fi înaintat Parlamentului în toamnă.
Întrebată dacă ia în calcul ca alocaţiile pentru copii să fie egale pentru toţi, dar familiile defavorizate să primească în plus, Plumb a răspuns: „Da, am şi spus. În situaţia în care vom avea, în ceea ce priveşte cuantumul, egalitate pentru toţi copiii în ceea ce priveşte alocaţia, vom veni cu măsuri complementare, cu alte tipuri de măsuri suport, astfel încât să spijinim copiii care provin din familiile sărace, aşa cum am făcut şi de la 1 ianuarie 2015 majorând cu câte 42 de lei pentru fiecare dintre cei 520.000 de copii provenind din familiile defavorizate”.
Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a anunţat, în 26 mai, că va transmite o adresă prin care solicită Curţii Constituţionale lămuriri cu privire la faptul dacă alocaţia de stat pentru copii este un drept universal egal sau aceasta poată fi acordată diferenţiat, în funcţie de veniturile unei familii.
Această decizie a fost luată după ce Parlamentul a adoptat o lege cu amendamentul PNL de dublare a alocaţiilor pentru copii de la 42 lei la 84 lei. digi24.ro
Comentarii oprite
Ne pare rău! Publicarea de comentarii nu este permisă.