Cat cheltuie romanii pe jocuri si jucarii?

 

Jocuri care să dezvolte inteligenţa şi care să-i ţină pe cei mici departe de calculator. Asta caută părinţii care au ieşit la cumpărături pentru Ziua Copilului. Comercianţii profită de ocazie şi vin cu produse tot mai sofisticate, cu preţuri pe măsură. Numai în aceste zile, magazinele fac vânzări de zeci de milioane de euro.

piata jucariilorJucăriile din pluş sau cele din plastic, frumos colorate, dar fără prea multă utilitate, sunt lăsate pe locul al doilea. În prim-plan sunt jucăriile din lemn sau din carton, care testează creativitatea şi îndemânarea celor mici. Jocurile de modelat, pictat sau de construit au în general, preţuri de peste 50 de lei.

„Bormaşina magică dezvoltă diferite abilităţi: copiii învaţă să înşurubeze pe această planşă, pot sorta culorile”, spune Lucian Leibovici, reprezentantul unui importator de jucării.

În magazinele specializate, un client lasă la casa de marcat 150 de lei, în medie, spun reprezentanţii acestora. Iar jumătate dintre părinţi cumpără cadouri copiilor în fiecare lună, potrivit unui studiu.

„Copil: Ne ia la sfârşitul lunii, când ia banii”, explică un copil.

„Părinţii caută ca activităţile copiilor să fie nu doar o umplere a timpului, să nu mai stea la televizor, ci vor să facă care să-i dezvolte mai bine”, spune Silvia Jalea, reprezentantul unui producător de jucării român.

Într-un an, românii cheltuie pe jucării şi jocuri 150 de milioane de euro, estimează producătorii. Peste 90 la sută dintre produsele vândute în România sunt făcute în China şi Turcia. O parte dintre jucăriile educative sunt importate din Marea Britanie şi Germania, iar altele sunt fabricate local. Primii 20 de mari producători autohtoni de jucării şi jocuri au vânzări de 30 de milioane de euro anual.

Marile fabrici de profil din perioada comunistă au fost rând pe rând închise, iar terenurile lor vândute. digi24.ro

Cuvinte cheie: , , , , ,

Comentarii oprite

Ne pare rău! Publicarea de comentarii nu este permisă.

Distribuie