Amazon si-a schimbat practicile fiscale din Europa
Amazon.com Inc, unul dintre cele mai mari portaluri de cumpărături online din lume, a început la 1 mai să-şi înregistreze veniturile din vânzările de retail în statele europene în care este prezent, în loc să-şi canalizeze toate vânzările prin Luxemburg, care are un regim preferenţial de impozitare, a anunţat duminică publicaţia americană ‘Wall Street Journal’, transmite Reuters.
Modificările efectuate de compania americană vin ca urmare a verificărilor mai stricte privind evitarea taxei pe companii în UE şi în America de Nord, scrie Agerpres.
Comisia Europeană a anunţat, anul trecut, patru anchete menite să determine dacă anumite companii au beneficiat de avantaje fiscale induse, respectiv Apple în Irlanda, Starbucks în Olanda, Fiat şi Amazon în Luxemburg. Investigaţia va analiza dacă Luxemburg a încălcat regulile UE în materie de ajutoare de stat, care interzic acordarea de avantaje selective de care să beneficieze anumite companii în detrimentul altora.
CE anchetează din iunie 2013 practicile fiscale ale unor ţări europene cu privire la marile companii. În decembrie 2014, după scandalul ‘LuxLeaks’ de evaziune fiscală masivă din partea multinaţionalelor care beneficiază de un regim special de taxare în Luxemburg, Comisia a extins sistemul de colectare de informaţii la toate statele UE.
De asemenea, LuxLeaks a determinat autorităţile europene să încerce să adopte un ansamblu de măsuri pentru a lupta împotriva evaziunii fiscale în Europa. economica.net
Comentarii oprite
Ne pare rău! Publicarea de comentarii nu este permisă.