11 persoane trimise in judecata in dosarul Nana

 

Procurorii Parchetului General au trimis în judecată 11 persoane în dosarul privind retrocedarea ilegală a terenurilor din localitatea Nana, procesul urmând să se desfășoare la Tribunalul Călărași.

Ciocan judecatorInfracțiunile reținute în acest dosar sunt de constituire a unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual, uz de fals, fals în înscrisuri sub semnătură privată, conflict de interese, spălare a banilor și fals în declarații.

Potrivit unui comunicat al Parchetului General, au fost trimiși în judecată Gheorghe Dobre (primarul comunei Nana), Tudorița Niculae (secretar în cadrul Primăriei Nana), Florian Decu, Marius Gelu Neagu, Marian Dobre, Simona Alina Preda, toți funcționari în cadrul Primăriei Nana.

De asemenea, au fost trimiși în judecată Vasilica Preda (contabil), Domnica Enciu, Daniela Negoiță, Nicolae Tudorache (casier în cadrul Primăriei Nana), Georgică Stolea.

În rechizitoriul întocmit de procurori se arată că, în perioada 2005 — 2010, Tudorița Niculae, Florian Decu, Marius Gelu Neagu și Marian Dobre, precum și fostul primar al comunei Nana, Dumitru Budeșteanu (în prezent decedat), au inițiat, constituit și sprijinit un grup infracțional organizat, care a avut ca scop retrocedarea de terenuri agricole prin eludarea dispozițiilor Legii fondului funciar și a celorlalte reglementări în domeniu.

Citeste mai departe pe agerpres.ro

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , , , ,

Comentarii oprite

Ne pare rău! Publicarea de comentarii nu este permisă.

Distribuie