Consortiul Universitaria cere finantarea universitatilor pe baza de performanta si clasificarea acestora de un organism international

 

Universităţile care formează Consorţiul Universitaria cer un nou pact pentru educaţie, „care să reia şi să extindă liniile de acţiune enunţate în pactul precedent”, care a stat la baza legii educaţiei din 2011.

universitateUniversitatea din Bucureşti, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, ASE şi Universitatea de Vest din Timişoara s-au reunit la Timişoara, unde au încheiat o rezoluţie. Cele cinci instituţii de învăţământ superior cer revenirea la o clasificare a universităţilor făcută de un organism internaţional şi la finanţarea universităţilor pe baza de performanţă.

Universităţile de top avertizează că se înregistrează „scăderea credibilităţii instituţiilor de învăţământ superior din cauza abordării superficiale a multiplelor cazuri de plagiat, corupţie academică, incompatibilităţi etc. şi diminuarea relevanţei diplomelor universitare”.

Consorţiul Universitaria este format din Universitatea din Bucureşti, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Academia de Studii Economice din Bucureşti (ASE) şi din Universitatea de Vest din Timişoara (UVT).

Rectorii celor cinci instituţii de învăţământ superior s-au reunit în zilele de 14-17 mai la UVT, „pentru a dezbate şi pentru a proiecta direcţii strategice necesare unei abordări coerente cu privire la dezvoltarea învăţământului superior şi a cercetării ştiinţifice”, anunţă Universitatea de Vest din Timişoara într-un comunicat.

Cele cinci universităţi solicită guvernului următoarele:

1. Alocarea a minimum 6% din PIB pentru educaţie;

2. Evaluarea şi clasificarea universităţilor printr-un program internaţional, neutru din punct de vedere politic şi nesusceptibil de influenţe şi presiuni sociale;

3. Restructurarea finanţării publice a învăţământului superior în sensul echilibrării criteriilor sociale (accesul liber şi neîngrădit al celor care îndeplinesc standardele minimale de admitere) cu criterii de performanţă academică;

4. Adoptarea cadrului de finanţare multianuală a învăţământului superior şi a cercetării din România;

5. Adoptarea principiului de finanţare publică obligatorie a cercetării ştiinţifice cu minim 1% din PIB;

6. Descentralizarea administrativă şi responsabilizarea structurilor executive şi academice din instituţiile de învăţământ superior;

7. Iniţierea şi consolidarea programului ‘Iniţiativa de Excelenţă Academică’, în scopul dezvoltării unor universităţi româneşti competitive internaţional, pentru perioadele 2016-2020, 2021-2025;

8. Reconstrucţia instituţională a învăţământului superior şi cercetării ştiinţifice româneşti prin elaborarea şi adoptarea unei legi simple, flexibile, cuprinzătoare şi coerente;

9. Participarea şi consultarea studenţilor în procesul de luare a deciziilor la toate nivelurile;

10. Adoptarea unui cadru legal privind salarizarea cercetărilor ştiinţifici din universităţi, similar celui din Academia Română şi institutele naţionale de cercetare”.

digi24.ro

Cuvinte cheie: , , , , , , ,

Comentarii oprite

Ne pare rău! Publicarea de comentarii nu este permisă.

Distribuie