Un nou dosar penal pentru Adrian Sarbu si Sorin Rosca Stanescu

 

Jurnalistul Sorin Roşca Stănescu şi omul de afaceri Adrian Sârbu sunt așteptați la DIICOT, unde vor fi audiați într-un nou dosar. Cei doi ar fi luat credite folosind acte false.

adrian-sarbuCreditele ar fi fost luate de la BRD în 2008.

Patronul media Adrian Sârbu a luat credit de la BRD de 4 milioane de dolari. A girat pentru sumă cu un contract de management încheiat cu un grup de presă internaţional.

Fostul senator Sorin Roşca Stăneascu a contractat un credit pentru investiţii de trei milioane de euro. Ratele nu au fost achitate, iar garanţiile depuse au fost insuficiente pentru ca banca să poată recupera banii.

Creditele ar fi fost luate în aceeași zi în care au depus actele, beneficiind de sprijinul lui Sorin Popa, fost vicepreședinte al BRD.

Sorin Roşca Stănescu se află după gratii, la Rahova, după ce a fost condamnat definitiv la doi ani şi patru luni de închisoare în dosarul Rompetrol, în timp ce Adrian Sârbu a împlinit deja trei luni de când este în Arestul Central al Poliţiei, cercetat fiind într-un dosar de evaziune fiscală.

Cei doi vor fi aduși la sediul DIICOT, unde li se vor comunica noile capete de acuzare – înșelăciune, spălare de bani și constituire de grup infracțional organizat.

În dosarul nou de la DIICOT sunt implicați și omul de afaceri Remus Truică și Elena Udrea. digi24.ro

Cuvinte cheie: , , ,

Comentarii oprite

Ne pare rău! Publicarea de comentarii nu este permisă.

Distribuie