Concedierea individuala si concedierea colectiva in cazul procedurii de insolventa a firmei

 

Atunci când se referă la contractele în derulare ale unei firme aflată în procedura de insolvenţă, Legea nr. 85/2014 conţine prevederi specifice referitoare la desfacerea contractelor individuale de muncă, precum şi la concedierile colective.

concediere colectivaPotrivit art. 123 alin. (8) din lege, după data deschiderii procedurii insolvenţei, desfacerea contractelor individuale de muncă ale personalului debitorului se va putea face de urgenţă de către administratorul judiciar/lichidatorul judiciar. Administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar va acorda personalului concediat doar termenul legal de preaviz.

În cazul în care sunt incidente dispoziţiile din Codul muncii, în ceea ce priveşte concedierea colectivă, termenele prevăzute de art. 71 şi art. 72 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se reduc la jumătate. La ce termene se face referire?

Art. 71 din Codul muncii prevede că sindicatul sau, după caz, reprezentanţii salariaţilor pot propune angajatorului măsuri în vederea evitării concedierilor ori diminuării numărului salariaţilor concediaţi, într-un termen de 10 zile calendaristice de la data primirii notificării. Angajatorul are obligaţia de a răspunde în scris şi motivat la propunerile primite, în termen de 5 zile calendaristice de la primirea acestora.

Prin art. 72. – (1), Codul muncii prevede că în situaţia în care, ulterior consultărilor cu sindicatul sau reprezentanţii salariaţilor, angajatorul decide aplicarea măsurii de concediere colectivă, acesta are obligaţia de a notifica în scris inspectoratul teritorial de muncă şi agenţia teritorială de ocupare a forţei de muncă, cu cel puţin 30 de zile calendaristice anterioare datei emiterii deciziilor de concediere.

Citeste articolul integral pe legestart.ro

Cuvinte cheie: , , ,

Comentarii oprite

Ne pare rău! Publicarea de comentarii nu este permisă.

Distribuie