Hotarare ICCJ privind contractul de vanzare-cumparare. Garantia contra evictiunii
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că, prin garanţia contra evicţiunii, cumpărătorul beneficiază, în temeiul legii, de promisiunea vânzătorului că nu-şi va pierde dreptul asupra lucrului, fie pentru o cauză anterioară vânzării, fie printr-o faptă personală a vânzătorului, posterioară vânzării, respectiv că îl va apăra pe cumpărător de orice pagubă şi îl va despăgubi dacă ea s-a produs. Sub acest aspect, chiar dacă vânzarea bunului altuia este sancţionată cu nulitatea absolută a actului de vânzare-cumpărare, obligaţia de garanţie nu izvorăşte din vânzare, ci din culpa vânzătorului, delict sau quasi-delict, care a transmis un bun ce nu-i aparţine. Prin urmare, în ipoteza vânzării bunului altuia, chiar dacă vânzarea este nulă, obligaţia de garanţie izvorăşte din actul a cărui realitate juridică nu poate fi contestată, pe care părţile l-au calificat vânzare, sancţiunea nulităţii vânzării neputând afecta răspunderea vânzătorului în temeiul art. 1337 C. civ., în măsura în care sunt îndeplinite şi celelalte condiţii impuse de dispoziţiile care reglementează răspunderea pentru evicţiune, garanţia fiind un efect al desfiinţării retroactive a vânzării. (Decizia nr. 3482 din 7 noiembrie 2013 pronunţată în recurs de Secţia a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect angajarea răspunderii pentru evicțiune). Corina Cioroabă, juridice.ro
Comentarii oprite
Ne pare rău! Publicarea de comentarii nu este permisă.