Procurorul General a inaintat ICCJ recursul in interesul legii in vederea interpretarii si aplicarii unitare a dispozitiilor care vizeaza exercitarea profesiei de avocat de catre persoane care nu sunt membre ale unui Barou constituit in temeiul Legii 51/1995
Procurorul general Tiberiu Nițu a înaintat președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin intermediul UNBR, recursul în interesul legii, în vederea interpretării și aplicării unitare a dispozițiilor din Codul penal care vizează exercitarea profesiei de avocat de către persoane care nu dețin acest drept.
Sesizarea este înaintată în temeiul art. 471 din Codul de procedură penală și arată că examenul jurisprudenței existente în materie evidențiază două orientări, care subliniază caracterul neunitar al acesteia, potrivit UNBR.
Prima orientare arată că instanțele au „considerat că persoanele care nu fac parte din formele de organizare profesională consacrate prin Legea nr. 51/1995, republicată, şi îşi desfăşoară activitatea în cadrul unor structuri constituite în temeiul unor hotărâri judecătoreşti, săvârşesc infracţiunea prevăzută de art. 348 din Codul penal/ art. 281 din Codul penal anterior.
În acest sens, s-a arătat că faptele acestor persoane, săvârşite în exercitarea profesiei de avocat, constituie infracţiunea de exercitare fără drept a unei profesii sau activități, fiind îndeplinite condițiile laturii obiective a acesteia, iar pe plan subiectiv sunt comise cu forma de vinovăţie impusă de lege”.
Procurorul general apreciază că prima orientare reprezintă soluția legală în această privință și că, în cazul exercitării profesiei de avocat de către persoane care nu au acest drept, „ne aflăm în prezența infracţiunii de exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi”.
Citește recursul semnat de procurorul general Tiberiu Nițu pe avocatura.com
Comentarii oprite
Ne pare rău! Publicarea de comentarii nu este permisă.