Cardul de sanatate ingreuneaza acordarea de servicii medicale

 

Problemele iscate de incapacitatea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) de a gestiona sistemul informatic sunt departe de a fi fost rezolvate, în ciuda tuturor asigurărilor date până acum de preşedintele instituţiei.

cititor card de sanatateÎn continuare, mii de pacienţi s-au plâns asociaţiei de profil că nu-şi pot ridica medicamentele. În locul rezolvării cât mai urgente a acestei situaţii extrem de neplăcute pentru cei care au o nevoie stringentă de medicaţie, oficialii CNAS le cer acestora să aibă răbdare, recunoscând că există probleme legate de soft şi de incapacitatea serverului de a suporta operaţiunile făcute simultan de medici de familie, specialişti, laboratoare şi farmacii.

Între timp, sute de pacienţi nervoşi şi nemulţumiţi de imposibilitatea de a primi serviciile medicale la care au dreptul prin lege au „luat cu asalt” Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti (CASMB) încercând fie să obţină adeverinţele care le dovedesc calitatea de asigurat, fie să reclame lipsa serviciilor medicale.

Situaţia este cruntă şi la medicii de familie, unde nici ieri nu a putut fi folosit cardul de sănătate.

Zeci de pacienţi au aşteptat deblocarea sistemului, inclusiv femei însărcinate şi bebeluşi plictisiţi urlând, vârstnici bolnavi şi nerăbdători care trebuiau să-şi ridice reţetele.

Acest tablou sumbru a trecut neobservat de oficialii CNAS, aceştia anunţând ieri dimineaţă că nu sunt probleme de niciun fel, sistemul informatic nu a fost blocat nicio secundă şi, oricum, chiar şi cei care nu au card de sănătate pot beneficia de servicii medicale, deşi furnizorii le ceruseră încă de luni să se angajeze, în scris, că vor deconta serviciile medicale oferite în lipsa cardurilor…

Citeste mai departe pe curierulnational.ro

Cuvinte cheie: , , ,

Comentarii oprite

Ne pare rău! Publicarea de comentarii nu este permisă.

Distribuie