Cora inchide hipermarketul din mallul Galleria Arad
Operatorul lanţului de retail Cora a decis să închidă hipermarketul din mallul Galleria Arad din data de 1 iunie 2015, potrivit proprietarului centrului comercial. Aceasta este prima unitate Cora închisă în România.
Grupul franco-belgian România Hypermarche, care operează magazinele Cora la nivel naţional, a notificat compania Globe Trade Centre (GTC), proprietarul mallului, cu privire la decizia luată.
Anunţul vine la circa o lună după ce în raportul financiar al GTC, companie al cărei principal acţionar este gigantul american Lone Star, se preciza că o serie de centre comerciale din portofoliul companiei, printre care şi Galleria Arad, sunt neprofitabile din cauza gradului insuficient de ocupare şi a chiriilor mici. În 2012 şi Carrefour a fost nevoit să îşi închidă unitatea din mallul Armonia Arad, după ce proprietarul centrului, grupul austriac Immofinanz, a decis să transforme proiectul în spaţii de depozitare.
„Am primit notificarea Cora şi în acest moment explorăm toate opţiunile legale existente, contractul de închiriere fiind semnat pe o perioadă de 10 ani. În acelaşi timp, suntem în diferite discuţii cu alţi operatori de hipermaketuri precum şi cu alţi retaileri de calibru şi o eventuală plecare a Cora nu este sinonimă cu stoparea activităţii Galleria Arad, existând întotdeauna alte opţiuni”, a declarat Danny Bercovich, CEO GTC România.
România Hypermarche deţine pe piaţa locală o reţea de 12 hipermarketuri Cora. Alexandru Urzică, capital.ro
Comentarii oprite
Ne pare rău! Publicarea de comentarii nu este permisă.