Agricultura romaneasca a pierdut 700 de milioane de euro
Agricultura românească a pierdut 700 de milioane de euro din cauză că fermierii nu au reuşit să obţină împrumuturi de la bancă şi nici sistemul de garanţii de stat nu i-a ajutat îndeajuns, arată un raport al Curţii Europene de Conturi. Iar această pierdere nu este doar una ipotetică. Cele 700 de milioane de euro sunt fonduri europene care deja fuseseră aprobate la Bruxelles. Dar, fără cofinanţare, fermierii români nu au reuşit să atragă aceşti bani. Pentru obţinerea creditelor, fermierii au la dispoziţie garanţii de stat. Însă, din diverse motive, aceste garanţii nu au fost acordate în totalitate aşa că au ajuns în conturi bancare unde au generat bani pentru stat, dar nu pentru fermieri.
Agricultura este sectorul care a adus cei mai mulţi bani europeni în România după aderare: nu mai puţin de 13 miliarde de euro. Însă mare parte din aceşti bani au fost subvenţii la hectar, acordate pentru culturi deja existente.
Probleme au apărut atunci când fermierii au încercat să demareze investiţii în Agricultură. Potrivit unui recent raport al Curţii Europene de Conturi, au existat finanţări europene, în valoare de 700 de milioane de euro, care nu au mai ajuns în România. Asta deoarece fermierii nu au reuşit să facă rost de cofinanţare, cu toate că proiectele primiseră undă verde.
Citeste mai departe pe digi24.ro
Comentarii oprite
Ne pare rău! Publicarea de comentarii nu este permisă.