Marile orase in continuare fara centuri ocolitoare
Avem puţine autostrăzi, dar nici la capitolul centuri ocolitoare nu stăm mai bine. Marile oraşe duc în continuare lipsă de astfel de şosele, spre nemulţumirea localnicilor, dar şi a şoferilor aflaţi în tranzit. Digi24 vă prezintă motivele pentru care municipii precum Braşov, Craiova şi Cluj-Napoca nu au încă drumuri ocolitoare, aşa cum ar trebui să aibă orice oraş dintr-o ţară membră a Uniunii Europene.
Primul tronson din centura de sud a Craiovei va fi gata abia anul acesta, cu doi ani întârziere. Exproprierile, lucrările suplimentare şi apariţia unui stâlp de electricitate în mijlocul şoselei au dus la prelungirea lucrărilor.
Primul tronson din centura de sud a Craiovei măsoară peste șase kilometri și trebuia să fie gata la finalul anului 2013. În prezent, proiectul este finalizat în proporție de peste 85 la sută.
Construcţia primului tronson din centura de sud a Craiovei a început în 2012 şi costă peste 12 milioane de euro. 7 milioane au venit de la Uniunea Europeană, iar restul de la bugetul de stat. Primele probleme au apărut când proprietarii terenurilor pe care trebuia construită şoseaua au dat în judecată Compania de drumuri, nemulţumiţi de valoarea exproprierilor.
Apoi, constructorii au fost nevoiţi să facă lucrări suplimentare pentru a construi un pasaj peste o calea ferată. Iar la finalul anului 2013, a apărut un alt obstacol în calea centurii de sud: un stâlp de electricitate.
Stâlpul a fost mutat de compania de utilităţi abia după ce a primit contravaloarea cheltuielilor.
Al doilea tronson din centura de sud trebuia să îl lege pe primul cu Drumul Național 56, care merge până la podul Calafat-Vidin. Deocamdată, nu s-au făcut nici măcar exproprierile.
Al doilea tronson din centura de sud ar trebui să aibă peste 10 kilometri şi costă, potrivit studiului de fezabilitate, peste 20 de milioane de euro.
Citeste mai departe pe digi24.ro
Comentarii oprite
Ne pare rău! Publicarea de comentarii nu este permisă.