Dosarul „Gala Bute”. Elena Udrea urmarita penal si pentru spalare de bani
Procurorii anticorupție au dispus extinderea urmăririi penale a fostului ministru Elena Udrea și a lui Tudor Breazu, administratorul terenurilor de la Nana deținute de aceasta, pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani, în dosarul „Gala Bute”.
Conform unui comunicat al Direcției Naționale Anticorupție transmis miercuri AGERPRES, în perioada 2010-2011, Elena Udrea și Ana-Maria Topoliceanu, directorul Companiei Naționale de Investiții (suspect în prezenta cauză), au primit o sumă de aproximativ 300.000 lei de la administratorul S.C. Consmin S.A. pentru a asigura plata la timp a lucrărilor executate de această firmă în baza contractelor încheiate cu Compania Națională de Investiții.
Astfel, arată procurorii, după ce Compania Națională de Investiții realiza plățile către S.C. Consmin S.A. pentru lucrările efectuate, administratorul societății dispunea transferul a 10% din suma încasată către S.C. Last Time Studio S.R.L., controlată de Ștefan Lungu, fost consilier al Elenei Udrea, în baza unor contracte de consultanță fictive. În acest mod s-au realizat 5 plăți în valoare totală de 335.486 lei. La rândul său, Ștefan Lungu îi dădea banii primiți lui Tudor Breazu.
Citeste mai departe pe agerpres.ro
Comentarii oprite
Ne pare rău! Publicarea de comentarii nu este permisă.