Strategia de dezvoltare a sistemului judiciar 2015-2020 pentru avocati

 

Uniunea Națională a Barourilor din România a dat publicității joi, 2 aprilie 2015, un comunicat cu privire la măsurile adoptate în cadrul reuniunii de lucru pentru definitivarea Planului de acţiune aferent Strategiei de dezvoltare a sistemului judiciar 2015-2020, ce a avut loc pe 1 aprilie și la care au participat și reprezentanții Uniunii.

uniunea nationala a barourilor din romania UNBRUNBR informează că s-au adoptat următoarele măsuri:

1. S-a propus şi s-a acceptat ca preşedintele UNBR să participe la toate şedinţele Consiliului de Management Strategic (format din conducerea la vârf a MJ, CSM, MP, ICCJ).

2. S-a decis ca reprezentanţii UNBR să facă parte din comisiile/grupurile tehnice: (1) CT managementul resurselor umane în sistemul judiciar, (2) CT de monitorizare a implementării noilor coduri (3) CT practică judiciară unitară, (4) CT transparență și acces, (5) CT resurse materiale, (6) CT statistică judiciară și IT, inclusiv resurse, (7) CT Monitorizare, evaluare, revizuire a Planului de acțiuni, astfel că UNBR va fi implicat în toate măsurile stabilite în Plan ce vizează aceste domenii.

3. A fost acceptat ca UNBR să fie implicat în măsurile care vizează pregătirea sistemului de probaţiune pentru implementarea noilor reglementări, iar, dacă se va constitui o comisie tehnică în materie, să facă parte din aceasta.

Citeste mai departe pe juridice.ro

Cuvinte cheie: , ,

Comentarii oprite

Ne pare rău! Publicarea de comentarii nu este permisă.

Distribuie